1Și răspunzând Iov, a zis:
2Adevărat știu că așà este, cum va fì drept muritorul la Domnul?
3Că de va vreà să se judece cu el, nu-l va ascultà pre el, ca să nu grăiască împrotivă la nici un cuvânt al lui din o mie.
4Că este înțelept cu inima, puternic și mare; cine s’a împrotivit lui și a izbutit?
5Cel ce învechește munții, și ei nu știu, cel ce surpă pre ei cu mânie.
6Cel ce clătește cele de supt cer din temelii și stâlpii lui se vor clătinà.
7Cel ce zice soarelui, și nu răsare, și stelele le pecetluește.
8Cel ce a întins cerul singur, și umblă pre mare ca pre pământ.
9Cel ce face găinușa și luceafărul de seară și ralița de miazănoapte și luceafărul dimineții.
10Cel ce face mari și neurmate, slăvite și minunate, cărora nu este număr.
11De va venì spre mine, nu-l voiu vedeà, și de va trece, nici așà n’am știut.
12De va dà morții, cine va oprì sau cine va zice lui, ce ai făcut?
13Nimeni nu se poate împrotivì mâniei lui și toți cei sumeți se pleacă supt dânsul.
14De m’ar ascultà sau ar luà aminte cuvintele mele.
15Chiar de aș fi drept, nu mă va ascultà, ci voiu cere milă judecății lui.
16Și de-l voiu chemà și va răspunde, nu cred că au auzit glasul meu.
17Că m’au sfărâmat în vârtej și sfărâmările mele cele multe s’au făcut în zadar.
18Că nu mă lasă să răsuflu, ci mă umplu de amărăciune.
19El poate ca un puternic, cine se va împrotivì judecății lui?
20Că de voiu fì și drept, gura mea mă va osândì, și de voiu fì fără prihană, nedrept voiu fì socotit.
21Că de am făcut fărădelege, nu știu cu sufletul, fără numai că mi se ia vieața.
22Pentru aceea au zis: pre cel mare și puternic îl pierde mâniea.
23Că cei răi în moarte cuvioasă vor fì, iar drepții sunt batjocoriți.
24Că s’a dat în mâinile celui nelegiuit, ochii judecătorilor leagă, de nu este el, cine este?
25Iar vieața mea mai repede este decât un alergător, fuge și nu se vede.
26Au rămâne după corăbii urme de cale, sau după vulturul ce zboară, căutând mâncare?
27Că de aș zice, voiu uità grăind, plecându-mă cu fața voiu suspinà.
28Clătescu-mă din toate mădulările, că știu că nevinovat nu mă vei lăsà.
29Și fiindcă sunt necuvios, pentruce n’am murit?
30Că de mă voiu spălà cu zăpadă, și de mă voiu curățì cu mâini curate,
31Tot m’ai muiat cu gunoiu, și mi-ai făcut urît veșmântul de pre mine.
32Că nu ești om ca mine, căruia voiu stà împrotivă, ca deodată să venim la judecată.
33O! de ar fì între noi mijlocitor, și care să mustre și să auză între amândoi.
34Să depărteze dela mine toiagul, și frica lui să nu mă îngrozească.
35Și nu mă voiu teme, ci voiu grăì, că așà nu îndrăsnesc.