1Slăbește sufletul meu, suspinând voiu slobozì către el cuvintele mele, de amărăciunea sufletului meu fiind cuprins, voiu grăì.
2Și voiu zice către Domnul: nu mă învățà a fì necredincios, și pentruce m’ai judecat așà?
3Au bine este de voiu face strâmbătate? Că nu bagi seamă de lucrul mâinilor tale, și la sfatul celor necurați ai luat aminte.
4Au cum vede muritorul, vezi? Au cum vede omul, vei vedeà?
5Au omenească este vieața ta? Au anii tăi, ca ai omului?
6Că ai cercetat fărădelegea mea, și păcatele mele le-ai cercat.
7Că știi că nimic fărădelege n’am făcut, dar cine este, care din mâinile tale să scoață?
8Mâinile tale m’au zidit și m’au făcut, după aceasta schimbându-mă m’ai bătut.
9Adu-ți aminte că din lut m’ai făcut, și iarăși în pământ mă vei întoarce.
10Au nu ca laptele m’ai muls? Și m’ai închegat ca cașul.
11Cu piele și cu carne m’ai îmbrăcat, și cu oase și cu vine m’ai țesut.
12Și vieață și milă mi-ai dat mie, și cercetarea ta mi-a păzit duhul meu.
13Acestea avându-le întru tine, știu că toate le poți, și nimica nu este ție cu neputință.
14Că de voiu păcătuì, mă vei păzì, și de fărădelegea mea nu m’ai făcut nevinovat.
15Și de voiu lucrà fărădelege, vai de mine, și de voiu fì drept nu’mi pociu ridicà capul, că sunt plin de fărădelege.
16Că sunt prins ca un leu spre junghiere, și iarăși schimbându-mă greu mă pierzi.
17Înnoind asupra mea cercetarea mea, și cu mânie mare te-ai mânieat asupra mea, și ai adus preste mine ispită.
18Pentruce dar m’ai scos din pântece, și n’am murit? Și ochiu pre mine să nu mă fì văzut.
19Și aș fì ca și cum n’ași fì fost, pentruce dar din pântece nu m’ai mutat în mormânt?
20Au nu este puțină vreme a vieții mele? Lasă-mă să mă odihnesc puțin.
21Mai nainte de ce voiu merge, de unde nu mă voiu mai întoarce.
22În pământ întunecos și înneguros, în pământul întunerecului celui veșnic, unde nu este lumină, nici se vede vieață muritorilor.