1Și răspunzând Sofar Mineul a zis:
2Cel ce grăește multe, va auzì și răspuns, și cel bine vorbitor au se va păreà că drept este?
3Bine este cuvântat născutul din femeie cel cu vieață scurtă, nu fii mult în cuvinte, că nu este cine să se pricească cu tine.
4Să nu zici, că curat sunt cu faptele, și fără de prihană înaintea lui.
5Ci cum va grăì Domnul către tine, și va deschide buzele sale ție?
6Și după aceea va povestì ție puterea înțelepciunei, că cu mult este mai pre sus de priceperea ta, și atunci vei cunoaște, că vrednice de cele ce ai păcătuit s’au întâmplat ție dela Domnul.
7Au urma Domnului vei aflà, au la marginile care au făcut Atotțiitorul ai ajuns?
8Înalt este cerul, și ce vei face? Și mai adânci decât cele din iad, ce știi?
9Sau mai departe decât măsura pământului, sau lărgimea mării?
10Și de le va stricà toate, cine va zice lui, ce ai făcut?
11Că el știe lucrurile celor fărădelege, și văzând cele fărădecale, nu le va trece cu vederea.
12Omul în deșert lungește cuvântul, și muritorul cel născut din femeie este ca un asin sălbatic în pustie.
13Că de ai curățit tu inima ta, și întinzi mâinile tale către el.
14De este cevà fărădelege în mâinile tale, depărtează-o dela tine, și strâmbătate în casa ta să nu mâie.
15Că așà va strălucì fața ta, ca apa cea limpede, și te vei dezbrăcà de întinăciune, și nu te vei teme.
16Și osteneala o vei uità ca un val ce a trecut, și nu te vei îngrozì.
17Și rugăciunea ta ca luceafărul va fì, și ca amiazăzi va răsări ție vieață.
18Și vei fì nădăjduind, că este ție nădejde, și din griji și din purtare de grije va răsărì ție pace.
19Că vei aveà liniște, și nu va fì cine să se răsboiască cu tine, și schimbându-se mulți se vor rugà ție.
20Și mântuirea va părăsì pre ei, că nădejdea lor este pierzare, și ochii necredincioșilor se vor topì.