1Nu fiți mulți dascăli, frații mei, știind că mai mare judecată vom să luăm.
2Că multe greșim toți. De nu greșește cinevà în cuvânt, acesta este bărbat desăvârșit, puternic a’și înfrânà și tot trupul.
3Că iată, și cailor frâele în guri le punem, ca să se supue ei nouă; și tot trupul lor îl întoarcem.
4Iată și corăbiile, mari fiind și de iuți vânturi împingându-se, se întorc de prea mică cârmă, încotro voește pornirea cârmaciului.
5Așà și limba mic mădular este și mari se laudă. Iată, puțin foc și cât de mare materie aprinde!
6Și limba este foc, lumea nedreptăței, așà limba este așezată întru mădulările noastre, care spurcă tot trupul și aprinde roata firei; și se aprinde de gheena.
7Că toată firea și a hiarelor și a pasărilor, și a celor ce se târăsc, și a peștilor, se domolește, și s’a domolit de firea omenească.
8Iar limba nimeni din oameni nu poate să o domolească; neînfrânată răutate, plină de otravă aducătoare de moarte.
9Cu dânsa binecuvântăm pre Dumnezeu și Tatăl; și cu dânsa blestemăm pre oameni, cari sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu.
10Dintru aceeaș gură iese binecuvântarea și blestemul. Nu trebue, frații mei, acestea așà să fie.
11Au doară isvorul dintru aceiaș vână isvorăște dulce și amar?
12Au doară poate, frații mei, smochinul să facă masline? Sau vița viei, smochine? Așà nici un isvor poate a face apă sărată și dulce.
13Cine este înțelept și bine știutor între voi? Să’și arate din vieața cea bună faptele sale întru blândețele înțelepciunei.
14Iar de aveți râvnire amară și prigonire întru inimele voastre, nu vă lăudați, nici mințiți împrotiva adevărului.
15Nu este înțelepciunea aceasta de sus pogorându-se, ci este pământească, sufletească, drăcească.
16Pentrucă unde este râvnire și prigonire, acolo este neașezare și tot lucrul rău
17Iar înțelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi făcătoare de pace, blândă, plecată, plină de milă și de roduri bune, fără de judecată, și nefățarnică.
18Iar roada dreptăței cu pace se seamănă celor ce fac pace.