1Voiu trimite ca jivinile pre pământ. Au piatră pustie este muntele fetei Sionului?
2Că vei fì, ca puiul cel luat de pasăre ce zboară, fata lui Moav.
3Și după aceea Arnonule mai multe sfătuește, și fă lui acoperemânt plânsului pururea, întru întunerec la amiazăzi vor fugì, spăimântatu-s’a; să nu te arăți.
4Lăcuì-vor lângă tine pribegii lui Moav, fì-vor acoperemînt vouă de către fața celui ce gonește, pentrucă s’a luat ajutorul tău, și a pierit boierul, cel ce călcà pământul.
5Și se va gătì cu milă scaunul și va ședeà pre el cu adevăr în cortul lui David judecând și căutând judecată, și curând făcând dreptate.
6Auzit-am semeția lui Moav, semeț este foarte, trufia și semeția lui și pizma lui; nu este așà vraja ta.
7Văità-se-va Moav, că în Moavita toți se vor văità; iar pre cei ce lăcuesc în Deset vei cercetà, și nu te vei rușinà.
8Câmpii Esevonului vor plânge, viea din Sevama, cei ce înghițiți neamurile, călcați viile ei, până la Iazir, să nu vă împreunați, rătăciți-vă prin pustie, cei trimiși dela ea s’au părăsit, că au trecut marea.
9Pentru aceea voiu plânge, ca plângerea Iazirului viea din Sevama. Copacii tăi i-a oborît Esevon și Elealì, pentrucă secerea și culesul tău voiu călcà și toate vor cădeà.
10Și se va luà bucuria și veselia din vii și în viile tale nu se vor veselì, și nu vor calcà vinuri în teascuri, că a încetat.
11Pentru aceea pântecele meu asupra lui Moav, ca o alăută va sunà și cele din lăuntrul meu ca un zid le-ai înnoit.
12Și va fì ție spre rușinare, pentrucă s’a ostenit Moav în capiști, și va intrà la cele făcute de mâna sa, ca să se roage, și nu’l vor puteà mântuì pre el.
13Acesta este cuvântul, care l-au grăit Domnul asupra lui Moav, când au grăit.
14Și acum au grăit Domnul zicând: în trei ani ai anilor năimitului, se va necinstì mărirea lui Moav cu toată avuția cea multă și va rămâneà foarte mic și necinstit.