1Aruncă pâinea ta pre fața apei, că întru mulțimea zilelor o vei aflà.
2Fă parte la șapte și la opt, că nu știi ce rău va fì pre pământ.
3De se vor umpleà norii de ploaie, pre pământ o vor vărsà; și de va cădeà lemnul către amiazăzi sau către miazănoapte, în care loc va cădeà lemnul, acolo va fi.
4Cel ce păzește vântul nu va semănà, și cel ce se uită la nori nu va secerà.
5Precum nu este, care să știe, care este calea duhului, nici în ce chip se închiagă oasele în pântecele femeii îngrecată, așà nu știi lucrurile lui Dumnezeu, ori câte va face.
6Dimineața seamănă sămânța ta, și seara să nu înceteze mâna ta, că nu știi ce va rodì mai vârtos, aceasta sau aceea, și de vor rodì amândouă mai bine va fi.
7Și dulce este lumina, și bine ochilor a vedeà soarele.
8Că de va trăì ani mulți omul, și întru toți aceștia se va veselì; însă să’și aducă aminte de zilele întunerecului, că foarte multe vor fi, tot ce vine deșertăciune este.
9Veselește-te tânărule în tinerețile tale, și cu cele bune să se desfăteze inima ta în zilele tinerețelor tale, și umblă în căile inimii tale fără de prihană, și nu după vederea ochilor tăi, și să știi, că pentru toate acestea te va aduce Dumnezeu la judecată.
10Și depărtează mânia dela inima ta și gonește răul dela trupul tău, că tinerețile și nebuniea deșertăciune sunt.