1Muștele murind strică dulceața cea tocmită a untuluidelemn, mai scumpă este puțină înțelepciune, decât slava mare a nebuniei.
2Inima înțeleptului la dreapta lui este; iar inima celui nebun la stânga lui este.
3Încă și când umblă nebunul pre cale, inima lui fără de minte este, și toate câte gândește nebunie sunt.
4De se va suì preste tine duhul celui puternic, să nu lași locul tău, că tămăduire este ce face să înceteze păcate mari.
5Este rău, care l-am văzut supt soare, ca și cum fără de voie ar fì ieșit dela fața celui puternic.
6Pre cel nebun pus întru înălțimi mari, și pre cei bogați șezând în smerenie.
7Văzut-am pre slugi călări, și pre Domni umblând ca niște slugi pe jos.
8Cel ce sapă groapă el va cădeà într’însa, și cel ce curățește gardul, mușca’l-va pre el șarpele.
9Cel ce scoate pietre ostenì-se-va cu ele, și cel ce despică lemne, primejduì-se-va cu ele.
10De se tocește fierul, și n’are tăișul ascuțit, trebue îndoită putere; așà omul să’și îndoiască osteneala spre înțelepciune.
11De va mușcà șarpele nu într’ascuns, și nu este folos celui ce descântă.
12Cuvintele gurii înțelepte sunt har, și buzele celui fără de minte îl vor prăpădì pre dânsul.
13Începutul cuvintelelor gurii lui este nebunie, și sfârșitul gurii lui rătăcire rea.
14Și cel nebun înmulțește cuvinte; nu știe omul ce este și ce va fì după el, cine îi va spune lui?
15Osteneala nebunilor îi necăjește pre ei, ca cei ce nu știu a merge în cetate.
16Vai ție cetate, a căreea împărat este tânăr, și boerii tăi mănâncă de dimineață.
17Fericit ești tu pământule, al căreia împărat este fecior de bun neam, și boierii tăi mănâncă în vremea sa, ca să se întărească, și nu se vor rușinà.
18Întru lene se vor povârnì grinzile, și întru întârzierea mâinilor, va picurà în casă.
19Pentru râs fac pâinea, și vinul veselește pre cei vii; și de argint ascultă toate.
20În cugetul tău să nu blestemi pre împărat, și întru ascunsul cămării tale să nu blestemi pre cel bogat, că pasărea cerului va duce glasul tău, și care are aripi, va spune cuvântul tău.