1Adu’ți aminte de făcătorul tău în zilele tinerețelor tale, mai nainte de ce vor venì zilele răutății, și se vor apropieà anii, întru care vei zice: nu este mie întru aceștia voie.
2Mai nainte de ce se va întunecà soarele și lumina și luna și stelele, și se vor întoarce norii după ploaie.
3În ziua în care se vor clătì păzitorii casei, și se vor cutremurà bărbații puterii, și vor încetà cele ce macină, că s’au împuținat și se vor întunecà cele ce văd în gaură.
4Și vor închide ușile în uliță întru slăbiciunea glasului cei ce macină, și se vor sculà la glasul pasării, și vor smerì toate fetele cântării.
5Încă și din înălțime vor vedeà, și va fi spăimântare în cale, și va înflorì migdalul, și se va îngrășà lăcusta, și se va risipì chiparisul, că va merge omul în casa veacului său, și vor încunjurà pre uliță cei ce plâng.
6Mai nainte de ce se va rupe funiea argintului, și se va zdrobì floarea aurului și se va sparge vadra la izvor și se va învârtì roata la groapă.
7Și mai nainte de ce se va întoarce țărâna în pământ, precum a fost, și duhul se va întoarce la Dumnezeu, la cel ce l-au dat pre el.
8Deșertăciunea deșertăciunilor, zis-a Eclisiastul, toate sunt deșertăciune.
9Și fiindcă de prisosit s’a făcut Eclisiastul înțelept, și a învățat pre om știință, și urechea a cercat mult frumusețea pildelor.
10A cercat Eclisiastul ca să afle cuvintele voiei, și să scrie drept cuvintele adevărului.
11Cuvintele înțelepților, ca strămurările și ca cuiele înfocate care din tocmele s’a dat dela un păstor.
12Și mai mult decât acestea fiul meu, ia aminte; că a face cărți multe nu este sfârșit, și cugetarea cea multă este osteneală trupului.
13Sfârșitul cuvântului tot, auzi’l; teme-te de Dumnezeu, și poruncile lui le păzește, că aceasta este tot omul.
14Că toată fapta o va aduce Dumnezeu la judecată, cu tot lucrul trecut cu vederea, ori bun, ori rău fie.