Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

Zaharia 6

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Și m’am întors, și am ridicat ochii mei, și am văzut, și iată patru care ieșind dintre doi munți, și munții erau de aramă.
2La carul cel dintâiu erau cai roșii și la carul al doilea cai negri.
3Și la carul al treilea cai albi, și la carul al patrulea cai pegi și suri.
4Și am răspuns, și am zis către îngerul cel ce grăià cu mine: ce sunt acestea Doamne?
5Și a răspuns îngerul cel ce grăià cu mine, și a zis: acestea sunt cele patru vânturi ale cerului, care merg ca să stea înaintea Domnului atot pământul.
6La cel care erau cai negri, mergeau în pământul miezunopței, și cei albi mergeau după ei, și cei pegi mergeau la pământul austrului.
7Și cei suri ieșau și căutau, ca să meargă să încunjure pământul, și a zis: mergeți și încunjurați pământul, și au încunjurat pământul.
8Și a strigat și a grăit către mine, zicând: iată cei ce merg la pământul miezului nopții, și a făcut să odihnească mâniea mea pre pământul miezului nopței.
9Și a fost cuvântul Domnului către mine, zicând: ià cele din robie dela boieri și dela cei folositori a ei și dela cei ce o au cunoscut pre ea.
10Și vei intrà tu în ziua aceea în casa lui Iosie fiul lui Sofonie, care a venit din Vavilon.
11Și vei luà argint și aur, și vei face cununi, și le vei pune pre capul lui Isus preotul cel mare fiul lui Iosedec.
12Și vei zice către el: acestea zice Domnul atotțiitorul: iată bărbat căruia este numele răsăritul, și supt el va răsări și va zidì casa Domnului.
13Și acesta va luà putere, și va ședeà și va împărățì pre scaunul său, și va fi preot deadreapta lui, și sfat de pace va fì între amândoi.
14Iar cununa va fì celor ce așteaptă, și celor folositori ei și celor ce o au cunoscut pre ea, și spre har fiul lui Sofonie, și spre cântare în casa Domnului.
15Și cei ce sunt departe dela ei vor venì, și vor zidì în casa Domnului, și veți cunoaște, că Domnul atotțiitorul m’au trimis pre mine la voi, și va fi, auzind veți auzì glasul Domnului Dumnezeului vostru.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.