Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

Apocalipsa 7

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Și după acestea am văzut patru îngeri stând în cele patru unghiuri ale pământului, țiind cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vântul pre pământ, nici preste mare, nici preste tot copacul.
2Și am văzut alt înger suindu-se dela răsăritul soarelui, având pecetea lui Dumnezeu celui viu, și a strigat cu glas mare celor patru îngeri, cărora li s’a dat să vatăme pământul și marea;
3Zicând: nu vătămați pământul nici marea, nici copacii, până ce vom pecetluì pre robii Dumnezeului nostru preste frunțile lor.
4Și am auzit numărul celor pecetluiți o sută patruzeci și patru de mii pecetluiți din toată seminția fiilor lui Israil.
5Din seminția lui Iuda douăsprezece mii pecetluiți. Din seminția lui Ruvin douăsprezece mii pecetluiți. Din seminția lui Gad douăsprezece mii pecetluiți.
6Din seminția lui Asir douăsprezece mii pecetluiți. Din seminția lui Neftalim douăsprezece mii pecetluiți. Din seminția lui Manasì douăsprezece mii pecetluiți.
7Din seminția lui Simeon douăsprezece mii pecetluiți. Din seminția lui Levì douăsprezece mii pecetluiți. Din seminția lui Isahar douăsprezece mii pecetluiți.
8Din seminția lui Zavulon douăsprezece mii pecetluiți. Din seminția lui Iosif douăsprezece mii pecetluiți. Din seminția lui Veniamin douăsprezece mii pecetluiți.
9După acestea am văzut, și iată gloată multă, pre care să o numere nimeni nu puteà, din tot neamul și semințiile și noroadele și limbile, stând înaintea Scaunului, și înaintea Mielului, îmbrăcați în veșminte albe și finici în mâinile lor.
10Și strigau cu glas mare, zicând: mântuirea Dumnezeului nostru celui ce șade pre Scaun și Mielului.
11Și toți îngerii stau împrejurul Scaunului și a bătrânilor și a celor patru viețuitori și au căzut înaintea Scaunului pre fețele lor și s’au închinat lui Dumnezeu;
12Zicând: Amin, bunăcuvântarea și slava și înțelepciunea și mulțămita și cinstea și puterea și tăria Dumnezeului nostru în vecii vecilor, Amin.
13Și a răspuns unul din cei bătrâni, zicându’mi mie: aceștia cari sunt îmbrăcați cu veșmintele cele albe cine sunt? Și de unde au venit?
14Și am zis lui: Doamne tu știi. Și mi-au zis mie: aceștia sunt cei ce vin din necazul cel mare și și-au spălat veșmintele lor, și și-au albit veșmintele lor în sângele Mielului.
15Pentru aceasta sunt înaintea Scaunului lui Dumnezeu și slujesc lui ziua și noaptea în biserica lui, și cel ce șade pre Scaun se va sălășluì preste ei.
16Nu vor flămânzì mai mult, nici vor însetoșà mai mult; nici va mai cădeà preste ei soarele, nici tot zăduful.
17Că Mielul cel din mijlocul Scaunului va paște pre ei și îi va povățuì pre ei la izvoare de ape vii, și va șterge Dumnezeu toată lacrăma dela ochii lor.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.