Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

Psalmii 38

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Zis-am, păzì-voiu căile mele, ca să nu greșesc eu cu limba mea.
2Pus-am gurei mele pază, când a stătut păcătosul împrotiva mea.
3Amuțit-am și m’am smerit, și am tăcut de bunătăți, și durerea mea s’a înnoit.
4Înfierbântatu-s’a inima mea înlăuntrul meu, și în cugetul meu se va aprinde foc.
5Grăit-am cu limba mea: spune-mi Doamne sfârșitul meu.
6Și numărul zilelor mele care este? Ca să știu de ce mă lipsesc eu.
7Iată cu palme măsurate ai pus zilele mele, și statul meu ca o nimica înaintea ta.
8Însă toate sunt deșertăciune, tot omul ce viază.
9Deșì ca un chip trece omul, dar în zadar se turbură.
10Strânge comori, și nu știe cui le adună pre ele.
11Și acum cine este răbdarea mea? Au nu este Domnul? Și statul meu dela tine este.
12De toate fărădelegile mele izbăvește-mă. Ocară celui fără de minte m’ai dat.
13Amuțit-am, și nu am deschis gura mea, că tu ai făcut; depărtează dela mine bătăile tale.
14Că dela tăria mâinii tale eu m’am lipsit. Întru mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pre om.
15Și ai supțieat ca un păianjen sufletul lui; însă îndeșert se turbură tot omul.
16Auzi cererea mea Doamne, și rugăciunea mea ascultă. Lacrămile mele să nu le treci.
17Că nemernic sunt eu la tine, și strein ca și toți părinții mei.
18Slăbește-mă ca să mă odihnesc, mai ’nainte de a mă duce, și mai mult nu voiu fi.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.