1Acestea a zis bărbatul celor ce cred în Dumnezeu, și încetează:
2Că mai neînțelept sunt decât toți oamenii, și înțelepciune de om nu este întru mine.
3Iar Dumnezeu m’au învățat înțelepciune, și am cunoscut știința sfinților.
4Cine s’a suit în cer și s’a pogorît? Cine a adunat vânturile în sân? Cine a întors toată apa întru o haină? Cine a ținut toate marginile pământului? Care este numele lui? Sau care este numele fiilor lui? Ca să cunoască
5Că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt cu foc lămurite, și ajută el celor ce se cuceresc lui.
6Nu adaoge la cuvintele lui, ca să nu te mustre, și să fii mincinos.
7Două cer dela tine: să nu iei harul meu mai ’nainte de ce voiu murì eu.
8Cuvântul deșert și mincinos depărtează-l dela mine, bogăție și sărăcie nu’mi dà.
9Ci’mi rânduește cele de lipsă și cele de ajuns.
10Ca nu săturându-mă, să mă fac mincinos și să zic: Cine mă vede? Sau fiind sărac, să fur, și să jur pre numele lui Dumnezeu.
11Să nu dai pre slugă în mâinile stăpânului, ca nu cumvà să te blesteme și să piei.
12Fiul rău blesteamă pre tatăl său, și pre muma sa nu o binecuvintează.
13Fiul rău pre sine se judecă a fì drept, și ieșirea sa nu o a spălat.
14Fiul rău trufași ochi are și cu genele lui se înalță; fiul rău dinții are sabie și măselele bardă, ca să mistuiască și să mănânce de tot pre cei slabi de pre pământ și pre săracii lor dintre oameni.
15Lipitoarea trei fete aveà foarte iubite, și aceste trei n’o săturà, și a patra nu ajungeà a zice: destul este.
16Iadul și dragostea muerii, și pământul neumplut de apă, și apa și focul nu vor zice: destul este.
17Ochiul cel ce batjocorește pre tată, și nu cinstește bătrânețile maicii, să’l scobească pre el corbii din văi, și să’l mănânce puii vulturilor.
18Trei sunt mie cu neputință a le pricepe, și a patra n’o știu:
19Urmele vulturului când zboară, căile șarpelui pe piatră și calea corăbii când merge pe mare, și căile omului în tinerețele lui.
20Tot așà este calea muerii prea curve, care dacă face, se spală zicând: că nimic n’a făcut fără de cale.
21Pentru trei lucruri se clătește pământul și al patrulea nu’l poate suferì:
22De va împărățì sluga, și nebunul de se va săturà de bucate,
23Și slujnica de va scoate pre stăpâna sa, și femeia urâcioasă de va nemerì bărbat bun.
24Și patru sunt pre pământ mai mici, acestea sunt mai înțelepte decât cele înțelepte:
25Furnicile, care n’au putere, și’și gătesc vara hrană;
26Și aricii neam slab, carii își fac în pietre casele lor;
27Lăcusta împărat n’are, și dintr’o poruncă merge la tabără cu bună rânduială;
28Și nevăstuica care se reazemă pre mâini și lesne se poate prinde, și lăcuește în palatele împăraților.
29Și trei sunt care fericit umblă, și a patra care bine merge:
30Puiul de leu cel ce este mai tare între dobitoace, care nu se întoarce nici se teme de dobitoc;
31Și cocoșul care umblă între găini cu sfat bun; și țapul care povățuește turma; și împăratul care grăiește în neamuri.
32De te vei dà pre tine la veselie și vei întinde mâna ta cu sfadă, te vei necinstì.
33Mulge lapte și va fì unt, și de vei stoarce nările va ieșì sânge; iar de vei trage afară cuvinte, vor ieșì vrăjbi și sfăzi.