1O cetatea sângiurilor! Toată mincinoasă plină de strâmbătate, nu se va pipăì vânatul.
2Glasul biciurilor și glasul cutremurului roatelor și al calului ce gonește și al carului ce hurduește.
3Și al călărețului ce încalică, și al sabiei ce lucește, și al armelor ce fulgeră, și al mulțimei celor răniți, și al grelei căderi, și nu erà sfârșit neamurilor ei; și vor slăbì în trupurile sale de mulțimea curviei.
4Curvă frumoasă și veselă povățuitoarea farmecelor, care vinde neamuri cu curvia sa și popoare cu fermecătoriile sale.
5Iată eu asupra ta, zice Domnul atotțiitorul; și voiu descoperì cele dinapoia ta înaintea feței tale, și voiu arătà neamurilor rușinea ta și împărățiilor ocara ta.
6Și voiu lepădà preste tine urâciune după necurățiile tale, și te voiu pune spre pildă.
7Și va fì tot cel ce te va vedeà, se va pogorî dela tine și va zice: ticăloasa Ninevi, cine o va plânge pre ea? De unde voiu cercà mângâere ei?
8Gătește parte, întocmește coardă, gătește partea lui Amon, ceea ce lăcuește în rîuri, apă este împrejurul ei, a căreea început este marea și apa zidurile ei,
9Și Etiopia tăriea ei, și Eghipetul, și nu este sfârșit fugirei tale și Livienii s’au făcut ajutor ei.
10Și ea în streinătate se va duce roabă, și pre pruncii ei îi vor trântì la începutul tuturor căilor ei, și pentru toate cele scumpe ale ei, vor aruncà sorți, și toți boierii ei se vor legà cu cătuși.
11Și tu te vei îmbătà și vei fì trecută cu vederea, și tu vei cercà ție stare dela vrăjmași.
12Toate tăriile tale ca smochinul, care are priveghetor, de se vor clătì vor cădeà în gura celui ce mănâncă.
13Iată poporul tău ca muerile întru tine, vrăjmașilor tăi deschizându-se, se vor deschide porțile pământului tău, și va mâncà focul zăvoarele tale.
14Apă de încunjurare trage’ți ție, și ține întăririle tale, intră în tină și calcă cu paie, și fă mai tare de cât cărămida.
15Acolo te va mâncà focul, pierde-te-va sabia, mâncà-te-va ca lăcusta, și te vei îngreuià ca gândacul.
16Înmulțit-ai neguțătoriile tale mai mult decât stelele cerului. Gândacul s’a pornit și a zburat.
17Sărit-a ca greerul, amestecătura ta ca lăcusta, care se suie pre gard în ziua frigului, soarele a răsărit și ea a zburat, și n’a cunoscut locul ei. Vai lor!
18Dormitat-au păstorii tăi, împăratul Asirienilor a adormit pre cei tari ai tăi, mers-a poporul tău în munți, și nu erà cine să’i sprijinească.
19Nu este vindecare zdrobirei tale, umflatu-s’a rana ta. Toți cei ce au auzit vestea ta, vor bate în palme asupra ta, că asupra cui n’a venit răutatea ta pururea?