Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

Matei 4

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Atunci dus a fost Iisus în pustie de Duhul, ca să se ispitească de diavolul.
2Și postind patruzeci de zile și patruzeci de nopți, după aceea au flămânzit.
3Și venind la dânsul ispititorul a zis: de ești Fiul lui Dumnezeu, zì ca pietrile acestea să se facă pâini.
4Iar el răspunzând au zis: scris este: nu numai cu pâine va trăì omul, ci cu tot graiul ce iese din gura lui Dumnezeu.
5Atunci l-a dus pre el diavolul în sfânta cetate și l-a pus pre el pe aripa bisericei.
6Și a zis lui: de ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te pre sineți jos, că scris este: Îngerilor săi va poruncì pentru tine, și pre mâini te vor ridicà, ca nu cumvà să împiedici de piatră piciorul tău.
7Și au zis Iisus lui: iarăși scris este: să nu ispitești pre Domnul Dumnezeul tău.
8Apoi l-a dus pre dânsul diavolul într’un munte înalt foarte, și i-a arătat lui toate împărățiile lumei și slava lor;
9Și i-a zis lui: acestea toate le voiu dà ție, dacă căzând te vei închinà mie.
10Atunci au zis Iisus lui: mergi înapoia mea, satano, că scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini și lui unuia să’i slujești.
11Atunci l-a lăsat pre el diavolul, și iată îngerii au venit la dânsul și slujiau lui.
12Iar auzind Iisus că Ioan a fost prins, s’au dus în Galileea;
13Și lăsând Nazaretul, au venit și au locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele Zavulonului și ale Neftalimului,
14Ca să se plinească ceea ce s’a zis prin Isaia prorocul, care zice:
15Pământul Zavulonului și pământul Neftalimului, spre mare dincolo de Iordan, Galileea neamurilor;
16Norodul cel ce ședeà întru întunerec a văzut lumină mare, și celor ce ședeau în laturea și în umbra morței, lumină a răsărit lor.
17De atunci au început Iisus a propovedui și a zice: pocăiți-vă, că s’a apropiat împărăția cerurilor.
18Și umblând Iisus pre lângă marea Galileei, au văzut pre doi frați: pre Simon ce se numește Petru și pre Andrei fratele lui, aruncându’și mreaja în mare, că erau pescari,
19Și au zis lor: veniți după mine, și vă voiu face pre voi vânători de oameni.
20Iar ei îndată lăsându’și mrejele au mers după dânsul.
21Și de acolo mai înainte mergând, au văzut pre alți doi frați: pre Iacov al lui Zevedei și pre Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedei tatăl lor, cârpindu’și mrejele lor; și i-au chemat pre dânșii.
22Iar ei îndată lăsând corabia și pre Zevedei tatăl lor, au mers după dânsul.
23Și au străbătut Iisus toată Galileea, învățând în adunările lor și propoveduind Evanghelia împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința întru norod.
24Și a ieșit vestea lui în toată Siria, și aduceau către dânsul pre toți cei ce pătimeau rău cu feluri de boale, și pre cei ce se țineau de chinuri, și pre cei îndrăciți și lunatici, și pre cei slăbănogi, și îi vindecà pre ei.
25Și au mers după dânsul noroade multe din Galileea și din Decapole și din Ierusalim și din Iudeea și din ceea parte de Iordan.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.