1Au nu este luptă vieața omului pre pământ? Și ca a muncitorului cu ziua vieața lui?
2Sau ca o slugă, care se teme de Domnul său, și caută umbră, sau ca un năimit, care așteaptă plata sa?
3Așà și eu am ajuns luni deșarte, și nopți de dureri s’au dat mie.
4De mă culc zic: când va fi ziuă, și dacă mă scol, iarăși când va fì seară, și mă umplu de dureri de seara până dimineața.
5Și se frământă trupul meu de putrezimea viermilor, și moiu grunzii pământului răzându-mi puroiul.
6Vieața mea este mai scurtă decât graiul, și a pierit întru nădejde deșartă.
7Adu-ți aminte dar că vieața mea este duh, și nu se va mai întoarce ochiul meu, ca să vază bune.
8Nu mă va mai vedeà ochiul celui ce mă priveà, ochii tăi spre mine, și eu nu mai sunt.
9Ca un nor ce trece pre cer, așà se va pogorî omul în iad, și nu se va mai suì.
10Nici se va întoarce la casa sa, nici îl va mai cunoaște pre el în locul lui.
11Nici eu dar voiu cruțà gura mea, ci voiu grăì fiind în necaz, deschide-o-voiu de amărăciunea sufletului meu fiind cuprins.
12Au doar marea sunt eu, au balaur? Că m’ai îngrădit?
13Că am zis: mângâià-mă-va pre mine patul meu, și voiu grăì deosebi în așternutul meu.
14Mă înfricoșezi cu visuri, și cu vedenii mă îngrozești.
15Dezlegà-vei de duhul meu sufletul meu, și de moarte oasele mele.
16Că nu voiu grăì în veac, ca să rabd, depărtează-te dela mine, că deșartă este vieața mea.
17Că ce este omul, că l-ai mărit pre el? Sau că iei aminte spre el?
18Că-l cercetezi pre el până dimineața? Și la odihnă îl judeci pre el?
19Până când nu mă slobozi, nici mă lași? Până când voiu înghiți scuipatul meu cu durere?
20De am păcătuit eu, ce voiu putea face, cel ce știi gândul oamenilor? Pentruce m’ai pus împrotivnic ție? Și sunt ție sarcină?
21Pentruce n’ai uitat fărădelegea mea, și n’ai curățit păcatul meu? Și acum în pământ voiu merge, și mâine dimineață nu voiu mai fì.