Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

Iov 32

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Și au încetat și cei trei prieteni a mai grăì împrotiva lui Iov, că erà Iov drept înaintea lor.
2Și s’a mânieat Eliu al lui Varahiil Vuziteanul din neamul lui Ram din țara Avsitidii, și s’a mânieat pre Iov foarte, căci se adevereà pre sine drept înaintea Domnului.
3Și asupra celor trei prieteni s’a mânieat foarte, pentrucă n’au putut să răspunză împotriva lui Iov, și tot l-a socotit a fì necredincios.
4Și Eliu așteptà să răspunză ei lui Iov, pentrucă erau mai bătrâni de zile decât el.
5Și a văzut Eliu că nu este răspuns în gura celor trei bărbați, și s’a mânieat foarte.
6Și răspunzând Eliu al lui Varahiil Vuziteanul, a zis: fiindcă eu sunt mai tânăr cu anii, iar voi sunteți mai bătrâni, pentru aceea am tăcut temându-mă a vă spune vouă știința mea.
7Și am zis, nu este vremea, ceea ce grăește, cei de mulți ani știu înțelepciunea.
8Ci duh este în oameni, și suflarea Atotțiitorului este ceea ce învață.
9Nu cei cu ani mulți sunt înțelepți, nici cei bătrâni știu judecata.
10Pentru aceea am zis: ascultați-mă, și voiu spune vouă cele ce știu.
11Băgați în urechi graiurile mele, că voiu grăì de veți ascultà; până când vă priciți cu cuvintele?
12Și până gândeam că veți zice cevà, socoteam; dar iată nu este cine din voi să poată mustrà pre Iov, și să răspunză cuvintelor lui.
13Ca să nu ziceți aflat-am înțelepciunea, alăturându-ne Domnului.
14Și v’ați întors la omul ăsta a grăì cuvinte ca acestea.
15S’au spăimântat, n’au răspuns mai mult, le lipsesc cuvintele.
16Am așteptat și n’am grăit, că au încetat, și n’au răspuns; voiu să răspund și eu în parte.
17Și răspunzând Eliu, a zis: iarăși voiu grăì.
18Că plin sunt de cuvinte, că mă îmboldește duhul inimii mele.
19Și inima mea este ca un foale legat plin de must ce fierbe, sau ca un foale de aramă ce suflă.
20Grăì-voiu ca să mă odihnesc, deschizând buzele.
21Că de om nu mă voiu rușinà, și de muritori nu mă sfiesc.
22Că nu știu a căutà în față, iar de nu, și pre mine viermii să mă mănânce.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.