1Și răspunzând Iov, a zis:
2Știu că din mâna mea mustrarea mea este, și mâna lui s’a îngreuiat spre suspinul meu.
3Oare cine m’ar învățà, ca să-l aflu pre el, și să viu la sfârșit?
4Zice-voiu mie judecată, și gura mea voiu umpleà de mustrări.
5Și voiu cunoaște cuvintele, care mi le va grăì, și voiu simțì ce-mi va spune.
6Și de va venì asupra mea cu vîrtute multă, apoi cu puține nu mă va înfricoșà.
7Că la el este adevărul, și va scoate la sfârșit judecata mea.
8Că de voiu merge întâiu, nu mai sunt; iar de cele de pre urmă, ce știu?
9La stânga de va apucà, nu-l voiu prinde, de se va întoarce la dreapta, nu-l voiu vedeà.
10Că știe acum calea mea, alesu-m’au ca aurul.
11Și voiu merge întru poruncile lui, că am păzit căile lui, și nu mă voiu abate.
12Dela poruncile lui nu mă voiu depărtà și în sânul meu am ascuns graiurile lui.
13Iar de a judecat el așà, cine este care va stà lui împrotivă? Că ce au vrut el, au și făcut.
14Pentru aceea am năzuit la el, și dojenit fiind, m’am îngrijat de el.
15Pentru aceasta dela fața lui voiu grăbì, voiu socotì, și mă voiu înfricoșà de el.
16Și Domnul au muiat inima mea, și Atotțiitorul au sârguit spre mine.
17Că n’am știut, că va venì mie întunerec, și fața mea o a acoperit negură.