1Și răspunzând Valdat Savhiteanul, a zis:
2Până când nu vei încetà? Taci ca să grăim și noi.
3Pentruce am tăcut ca niște vite înaintea ta?
4Mâniea ți-a făcut ție acestea, că de vei murì tu, fi-va nelăcuit cel de supt cer? Au surpà-se-vor munții din temelia lor?
5Și lumina celor necredincioși se va stinge, și nu le va strălucì lor flacără.
6Lumina lui întunerec să fie în lăcașul lui, și făclia cea de pre el se va stinge.
7Vâneze cei mai mici averile lui și să rătăcească sfatul lui.
8Puie-se piciorul lui în laț, și în mreajă să se încurce.
9Și să vie preste dânsul lațuri, să se întărească preste el cei însetați.
10Și să ascunză în pământ funia lui și cursa lui pre cărări.
11Dureri să-l piarză pre el împrejur, și mulți de pre lângă dânsul să vie în strimtorare mare.
12Și căderea lui s’a gătit minunată.
13Să mănânce razimurile picioarelor lui.
14Și cele frumoase ale lui să le mănânce moartea.
15Să se rumpă din lăcașul lui sănătatea, și să vină preste el nevoie de vină împărătească.
16Lăcuì-vor în lăcașul său în lipsa lui, risipì-se-vor cele frumoase ale lui cu pucioasă.
17Rădăcinile lui se vor uscà dedesupt, și deasupra va cădeà secerișul lui.
18Pomenirea lui să piară de pre pământ, și numele lui să nu fie în uliți.
19Împingă-l pre el din lumină întru întunerec, și din lume să-l mute pre el.
20Și nu va fi cunoscut întru poporul său, nici se va mântuì supt cer casa lui, ci întru ale lui vor viețuì alții.
21Preste el au suspinat cei de pre urmă, iar cei dintâiu s’au mirat.
22Acestea sunt casele nedrepților, și acesta este locul celor ce nu știu pre Domnul.