Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

Ioan 20

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Iar întru una din sâmbete a venit la mormânt, Maria Magdalina de dimineață, încă întunerec fiind, și a văzut piatra luată de pre mormânt.
2Deci a alergat aceea, și a venit la Simon Petru, și la celalt ucenic, pre care iubià Iisus, și a zis lor: au luat pre Domnul din mormânt, și nu știm unde l-au pus pre el.
3Deci a ieșit Petru și celalt ucenic, și veniau la mormânt.
4Și alergau amândoi împreună; și celalt ucenic a alergat înainte mai curând de cât Petru, și a venit mai întâiu la mormânt.
5Și plecându-se, a văzut giulgiurile zăcând, dar n’a intrat.
6A venit și Simon Petru urmându’i lui, și a intrat în mormânt, și a văzut giulgiurile singure zăcând.
7Și măhrama care a fost pre capul lui, nu cu giulgiurile zăcând, ci deosebi învăluită într’un loc.
8Deci atunci a intrat și celalt ucenic, care venise întâiu la mormânt, și a văzut, și a crezut.
9Că încă nu știau scriptura, că trebuia să învieze el din morți.
10Și s’au întors ucenicii iarăș la ai săi.
11Iar Maria stà la mormânt plângând afară; și plângând s’a plecat în mormânt.
12Și a văzut doi îngeri în veșminte albe șezând, unul de către cap și altul de către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus.
13Și au zis ei aceia: femeie, ce plângi? Zis-a lor: că au luat pre Domnul meu, și nu știu unde l-au pus pre dânsul.
14Și acestea zicând, s’a întors înapoi, și a văzut pre Iisus stând, și nu știà că Iisus este.
15Zis-au ei Iisus: femeie, ce plângi? Pre cine cauți? Iar ei părându-i-se că este grădinarul, a zis lui: Doamne, de l-ai luat tu pre el, spune’mi mie unde l-ai pus pre dânsul, și eu voiu luà pre el.
16Zis-au ei Iisus: Marie! Întorcându-se aceea, a zis lui: Ravvuni; ce se zice, Învățătorule.
17Zis-au ei Iisus: nu te atinge de mine, că încă nu m’am suit la Tatăl meu; ci mergi la frații mei, și le spune lor: mă suiu la Tatăl meu și Tatăl vostru, și Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru.
18A venit Maria Magdalina vestind ucenicilor, că a văzut pre Domnul, și acestea au zis ei.
19Deci fiind seară în ziua aceea întru una din sâmbete, și ușile fiind încuete, unde erau ucenicii adunați pentru frica Iudeilor, venit-au Iisus și au stătut în mijloc și au zis lor: pace vouă.
20Și acestea zicând, au arătat lor mâinile și coasta sa. Și s’au bucurat ucenicii, văzând pre Domnul.
21Deci au zis lor Iisus iarăș: pace vouă; precum m’au trimis pre mine Tatăl, și eu trimet pre voi.
22Și acestea zicând, au suflat și au zis lor: luați Duh Sfânt;
23Cărora veți iertà păcatele, se vor iertà lor, și cărora le veți țineà, vor fi ținute.
24Iar Toma, unul din cei doisprezece, care se zice Geamăn, nu erà cu dânșii când au venit Iisus.
25Deci au zis lui ceilalți ucenici: am văzut pre Domnul. Iar el le-a zis lor: de nu voiu vedeà în mâinile lui semnul cuielor, și de nu voiu pune degetul meu în semnul cuielor, și de nu voiu pune mâna mea în coasta lui, nu voiu crede.
26Și după opt zile iarăș erau înlăuntru ucenicii lui și Toma cu dânșii, venit-au Iisus, fiind ușile încuiate, și au stătut în mijloc și au zis: pace vouă.
27Apoi au zis lui Toma: adu’ți degetul tău încoace și vezi mâinile mele, și adu mâna ta și o pune în coasta mea, și nu fii necredincios, ci credincios.
28Și a răspuns Toma și a zis lui: Domnul meu și Dumnezeul meu.
29Zis-au Iisus lui: căci m’ai văzut pre mine, Tomo, ai crezut; fericiți cei ce n’au văzut și au crezut.
30Multe încă și alte semne au făcut Iisus înaintea ucenicilor săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta;
31Iar acestea s’au scris ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și crezând, vieață să aveți întru numele lui.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.