Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

Evrei 6

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Pentru aceea lăsând cuvântul începăturei lui Hristos, să ne aducem aminte spre săvârșire; nu iarăș temelie a pocăinței puind din lucruri moarte și a credinței întru Dumnezeu,
2A învățăturei botezurilor și a punerei mâinilor și a învierei morților și a județului celui veșnic.
3Și aceasta vom face, de va voì Dumnezeu.
4Că, cu neputință este celor ce s’au luminat odată și au gustat darul cel ceresc și părtași s’au făcut Duhului Sfânt.
5Și au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului celui viitor.
6Și au căzut ca iarăș să se înnoiască spre pocăință; a doua oară răstignind loruși pre Fiul lui Dumnezeu și batjocorindu’l.
7Că pământul care beà ploaia ceea ce se pogoară preste dânsul, de multe ori și rodește iarbă de treabă acelora de cari se și lucrează, primește blagoslovenie dela Dumnezeu;
8Iar care aduce din sine spini și ciulini, netrebnic este, și aproape este de blestem, al cărui sfârșitul este spre ardere.
9Iar avem adeverire pentru voi iubiților, de cele mai bune și care se țin de mântuire, măcar de și așà grăim.
10Că nu este nedrept Dumnezeu să uite lucrul vostru și osteneala dragostei, care ați arătat spre numele lui, cei ce ați slujit sfinților și slujiți.
11Iar poftim ca fiecare din voi aceastaș sârguință să arate spre adeverirea nădejdei până în sfârșit.
12Ca să nu fiți leneși, ci următori celor ce moștenesc făgăduințele prin credință și prin îndelunga răbdare.
13Că lui Avraam făgăduindu-se Dumnezeu, de vreme ce nu aveà a se jurà pre nimeni altul mai mare, s’a jurat asupra sa,
14Zicând: cu adevărat blagoslovind te voiu blagoslovì și înmulțind te voiu înmulțì.
15Și așà, îndelung răbdând, a dobândit făgăduința,
16Pentrucă oamenii pre cel mai mare se jură și sfârșitul a tot cuvântul lor cel de prigonire, spre adeverire, este jurământul.
17Pentru aceea vrând Dumnezeu să arate mai mult moștenitorilor făgăduinței neschimbarea sfatului său, a pus la mijloc jurământul;
18Ca prin două lucruri ce nu se pot mutà, întru care cu neputință este să mință Dumnezeu, tare mângâere să avem, cei ce am năzuit să ținem nădejdea ce este pusă înainte;
19Pre care ca o anghiră o avem a sufletului, tare și nemișcată, și care intră întru cele din lăuntru catapeteazmei;
20Unde înainte mergător pentru noi au intrat Iisus, după rânduiala lui Melhisedec arhiereu fiind făcut în veac.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.