1În ziua aceea împăratul Artaxercsu a dăruit Estirei tot ce aveà Aman vrăjmașul, și a chemat împăratul pre Mardoheu, că a spus Estir, că este rudenie cu el.
2Și a luat împăratul inelul, care l-a luat dela Aman și l-a dat lui Mardoheu.
3Și a pus Estir pre Mardoheu preste toate ale lui Aman, și adăogând a grăit către împăratul și a căzut la picioarele lui, și s’a rugat ca să strice răutatea lui Aman și câte a făcut el Jidovilor.
4Și a întins împăratul Estirei toiagul cel de aur, și sculându-se Estir a stat înaintea împăratului.
5Și a zis Estir: de ți se pare ție, și de am aflat har, să se trimiță și să se întoarcă cărțile cele trimise de Aman, care le-a scris să piarză pre Evreii cei din împărățiea ta.
6Că, cum voiu puteà vedeà eu chinuirea poporului meu, și cum voiu puteà să mă mântuiesc, când piere neamul meu?
7Și a zis împăratul către Estir: dacă toate câte are Aman ți-am dat și ți-am dăruit ție, și pre el l-am spânzurat pre lemn, pentrucă a ridicat mâinile asupra Jidovilor, ce încă mai ceri?
8Scrieți și voi cu numele meu, cum vă place, și pecetluiți cu inelul meu, că, câte se scriu din porunca împăratului și se pecetluiesc cu inelul meu, nimenea nu se poate împrotivì acelora.
9Și s’a chemat scriitorii în luna dintâiu, care este Nisan în douăzeci și trei a anului acestuia, și s’au scris Evreilor, câte a poruncit dregătorilor casei și căpeteniilor domnilor dela India până la Etiopia, la o sută și douăzeci și șapte de domni în fiecare țară în limba lor.
10Și s’a scris în numele împăratului și s’a pecetluit cu inelul lui, și a trimes scrisorile prin purtătorii de cărți,
11Și le-a poruncit lor, ca să trăiască după legile lor în toată cetatea, și să-și izbândească, și vrășmașilor săi să le facă ce vreau, să-i piarză, să-i omoare cum vor socotì, să le jefuiască lucrurile și să pustiască țările vrășmașilor săi și să împărțească prăzile lor.
12Pre cari i-au ucis într’o zi în toată împărăția lui Artaxercsu, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea care este Adar.
13Acesta este izvodul cărților celor scrise: marele împărat Artaxercsu celor ce sunt puși căpetenii preste o sută și douăzeci și șapte de țări, dela India până la Etiopia, și celor ce ale noastre cugetă, bucurie:
14Și au ieșit călăreții grăbind să facă cele zise de împăratul, și au vestit porunca și în cetatea Susa.
15Și Mardoheu a ieșit îmbrăcat cu veșmânt împărătesc, și având cunună de aur și diademă de vison mohorîtă, și văzând cei din Susa s’au veselit.
16Iar Jidovilor s’a făcut lumină și veselie.
17Prin cetăți și prin țări ori unde s’a dat porunca bucuriei și veseliei Jidovilor, desfătare și veselie, și mulți din neamuri se tăiau împrejur și se făceau Jidovi pentru frica Jidovilor.