1Nu te grăbì cu gura ta, și inima ta să nu grăbească a grăì cuvânt înaintea lui Dumnezeu, că Dumnezeu este în cer sus, și tu pre pământ jos; pentru aceasta fie cuvintele tale puține.
2Că vine visul, când ești mult îngrijat și glasul nebunului în cuvinte multe.
3Când vei făgăduì făgăduință lui Dumnezeu, nu zăbovì a o dà pre ea, că nu este voie întru cei nebuni; tu dar ori câte vei făgăduì dă.
4Mai bine este a nu făgăduì, decât a făgăduì și a nu dà.
5Nu dà gura ta, ca să faci să păcătuiască trupul tău, și să nu zici înaintea feței lui Dumnezeu, că este neștiință, ca să nu se mânie Dumnezeu pentru cuvântul tău, și să strice lucrul mâinilor tale.
6Că întru mulțimea visurilor și a deșertăciunilor și a cuvintelor celor multe, tu te teme de Dumnezeu.
7De vei vedeà în țară năpastea săracului și jefuirea judecăței, și a dreptăței, nu te mirà de lucrul acesta, că cel înalt preste cel înalt ià aminte, și este mai înalt decât ei.
8Și prisosința pământului întru toate este împărat țarinei lucrate.
9Cel ce iubește argintul, nu se va săturà de argint, și cel ce iubește rodurile întru mulțimea lor nu se va desfătà cu ele; și aceasta este deșertăciune.
10Unde este mulțime de bunătăți, mulți sunt, cari o mănâncă pre ea, și ce este bărbăția celui ce o are pre ea? Fără numai să vază cu ochii săi.
11Dulce este somnul slugei, ori puțintel, ori mult mănânce, iar pre cel sătul de se va îmbogățì, nu’l lasă să doarmă.
12Este boală care o am văzut supt soare, a se păzì avuție spre răul celui ce o are.
13Și piere avuția aceea întru migăială rea, și a născut fiu, și nimic nu este în mâna lui.
14Precum a ieșit din pântecele mumei sale gol, se va întoarce, ca să meargă precum a venit, și nimic nu va luà din osteneala sa, ca să ducă în mâna sa.
15Ci și aceasta este boală rea, că precum a venit, așà se va și duce și ce are el mai mult? Pentrucă s’a ostenit în vânt.
16Și în toate zilele sale întru întunerec și în jale, și în mânie multă și în boală și în necaz.
17Iată binele, care l-am văzut eu că este bun: a mâncà și a beà, și a vedeà bunătate întru toată osteneala sa, care s’a trudit supt soare în numărul zilelor vieței sale, care le-au dat Dumnezeu lui, că aceasta este partea lui.
18Ci tot omul, căruia i-au dat Dumnezeu bogăție și avere, și i-a dat lui volnicie, ca să mănânce dintr’însele, și să’și ia partea sa, și să se veselească dintru osteneala sa, acesta darul lui Dumnezeu este.
19Că nu mult își va aduce aminte de zilele vieței sale, că Dumnezeu îl cuprinde pre el întru veselia inimii lui.