Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

2 Cronici 24

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1De șapte ani erà Ioas când a început a împărățì, și patruzeci de ani a împărățit în Ierusalim, și numele mumei lui erà Savia din Virsavee.
2Și a făcut Ioas cele bune înaintea Domnului, cât a viețuit Iodae preotul.
3Și ș’a luat Iodae două femei, și i-au născut lui fii și fete.
4Și a fost după acestea, ș’a pus în gând Ioas, ca să dreagă casa Domnului.
5Și a adunat pe preoți și pre Leviți, și le-a zis lor: ieșiți prin cetățile Iudei, și adunați dela tot Israilul argint ca să întărim casa Domnului din an în an, și grăbiți la lucru, și n’au grăbit Leviții.
6Și a chemat împăratul Ioas pre Iodae căpetenia, și i-a zis lui: pentru ce n’ați avut grije? Să silești pre Leviți ca să aducă dela Iuda și dela Ierusalim darea care o a rânduit Moisì robul lui Dumnezeu, ca să aducă Israil la cortul mărturiei.
7Că Gotolia erà fărădelege, și fiii ei au jefuit casa lui Dumnezeu, pentrucă și cele sfinte ale casei Domnului le-a hărăzit Vaalimilor.
8Și a zis împăratul: să se facă o ladă, și să se pue la poarta casei Domnului afară.
9Și să strige în Iuda și în Ierusalim, ca să aducă Domnului, precum a zis Moisì robul lui Dumnezeu lui Israil în pustie.
10Și au dat toți boierii și tot poporul, și aduceau și băgau în lădiță până se umpleà.
11Și a fost după ce se aduceà lada la cârmuitorii împăratului prin mâna Leviților, și dacă vedeau că este mult argint, veneà logofătul împăratului și cârmuitorul preotului cel mare, și deșertà lada, și o ridicà și o puneà la locul ei; așà făceà în toate zilele, și adunà argint mult.
12Și l-a dat pre el împăratul și Iodae preotul celor ce lucrau la lucrul casei Domnului, și năimeà pietrari și teslari, ca să dreagă casa Domnului, și fauri de fier și de aramă ca să dreagă casa Domnului.
13Și s’au apucat lucrătorii de lucru, și au sfârșit a drege lucrurile cu mâinile lor, și au adus casa Domnului în starea ei, și o a dres.
14Și dacă o au sfârșit, au adus la împăratul și la Iodae rămășița argintului, și au făcut vase în casa Domnului, vase de slujbă la arderile de tot, și cădelnițe de aur și de argint, și a adus arderi de tot în casa Domnului totdeauna, în toate zilele lui Iodae.
15Și a îmbătrânit Iodae și erà plin de zile, și a murit fiind de o sută și treizeci de ani.
16Și l-au îngropat pre el în cetatea lui David cu împărații, pentrucă a făcut bine cu Israil, cu Dumnezeu și cu casa lui.
17Și a fost după moartea lui Iodae au intrat boierii Iudei, și s’au închinat împăratului, atunci a ascultat de ei împăratul.
18Și au lăsat calea Domnului Dumnezeului părinților lor, și au slujit astartelor și idolilor, și s’a făcut urgie preste Iuda și preste Ierusalim în ziua aceasta.
19Și a trimis la ei proroci ca să-i întoarcă pre ei către Domnul și n’au ascultat și le-au mărturisit lor și n’au ascultat.
20Și Duhul Domnului au umplut pre Azaria al lui Iodae preotul, și s’a sculat asupra poporului, și a zis: acestea zice Domnul, pentru ce vă abateți voi dela poruncile Domnului? Nu veți sporì, că ați părăsit pre Domnul, și el vă va părăsì pre voi.
21Și s’au sculat asupra lui, și l-au ucis cu pietre din porunca lui Ioas împăratul în curtea casii Domnului.
22Și nu ș’a adus aminte Ioas de mila, care a făcut Iodae tatăl lui cu dânsul, și a omorît pre fiul lui, și când mureà a zis: vază Domnul și să judece.
23Și a fost după sfârșitul anului, s’a sculat asupra lui puterea Siriei, și a venit asupra Iudei și asupra Ierusalimului, și a pierdut pre toți boierii din popor, și toate prăzile lor le-a trimis la împăratul Damascului.
24Că cu puțini oameni a venit puterea Siriei, și Dumnezeu au dat în mâinile lor putere multă foarte, pentrucă au lăsat ei pre Domnul Dumnezeul părinților săi, și cu Ioas au făcut judecăți.
25Și după ce s’au dus ei dela dânsul lăsându-l în boale mari, s’au ridicat asupra lui slugile lui, pentru sângele fiului lui Iodae preotul, și l-au omorît pre el pre patul lui, și a murit; și l-au îngropat în cetatea lui David, însă nu l-au îngropat în mormântul împăraților.
26Și cei ce s’au ridicat asupra lui, au fost Zaved al lui Samaat Amaniteanul și Iozaved al lui Samarit Moaviteanul,
27Și fiii lui toți, și au venit la el toți cinci, și l-au omorît pre el; și celelalte fapte ale lui, iată scrise sunt în cartea împăraților, și a împărațit Amasia fiul său în locul lui.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.