Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

2 Cronici 23

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Iar în anul al șaptelea s’a îmbărbătat Iodae, și a luat pre cei mai mari preste sute: pre Azaria fiul lui Ioram, pre Ismail fiul lui Ionan, pre Azaria fiul lui Ovid, pre Maasia fiul lui Adia și pre Elisafan fiul lui Zaharia, împreună cu sine în casa Domnului.
2Și a cutreerat prin Iuda, și a adunat pre Leviți din toate cetățile Iudei și pre mai marii caselor părintești din Israil, și a venit în Ierusalim.
3Și a făcut toată adunarea Iudei legătură în casa lui Dumnezeu cu împăratul, și le-a arătat lor pre fiul împăratului, și le-a zis lor: iată fiul împăratului, să împărățească precum au grăit Domnul de casa lui David.
4Și acum iată ce aveți să faceți: a treia parte dintre voi, să intre sâmbăta dintre preoți și dintre Leviți la porțile intrărilor,
5Și a treia parte în casa împăratului, și a treia parte în poarta cea din mijloc, și tot poporul în curțile casei Domnului.
6Și să nu intre în casa Domnului, fără numai preoții și Leviții și cari slujesc din Leviți, ei să intre că sfinți sunt, și tot poporul să păzească rânduelele Domnului.
7Și Leviții vor încunjurà pre împăratul fiecare cu arma în mână, și să ucidă pe oricine va intrà în casă și vor fi cu împăratul când iese și când intră.
8Și au făcut Leviții și tot Iuda, precum le-a poruncit lor Iodae preotul, și a luat fiecare pre bărbații săi cari intrau în săptămână și pre cei ce ieșeau din săptămână, că n’a slobozit Iodae preotul pre cei rânduiți.
9Și a dat Iodae preotul la cei preste sute rânduiți săbiile și scuturile și armele, care erau ale împăratului David în casa Domnului.
10Și a pus pre tot poporul pre fiecare cu armele sale dela colțul cel drept al casei, până la colțul cel stâng al casei, înaintea jertfelnicului și înaintea casei împrejurul împăratului.
11Și au scos pre fiul împăratului, și i-au pus lui cunună împărătească și mărturia, și l-au făcut pre el împărat, și l-au uns pre el Iodae preotul și fiii lui, și a zis: să trăiască împăratul!
12Și a auzit Gotolia glasul poporului celui ce alergà, și al celui ce mărturiseà și lăudà pre împăratul, și a intrat la împăratul în casa Domnului.
13Și căutând, iată împăratul stà pre scaunul său, și la intrare boierii și trâmbițașii și boierii în jurul împăratului, și tot poporul pământului se veseleà și sunau cu trâmbițele, și cântăreții cântau în organe cântări de laudă, și ș’a rupt Gotolia haina sa, și a strigat și a zis: sfat viclean!
14Și a ieșit Iodae preotul, și a poruncit sutașilor și mai marilor oastei, și le-a zis lor: scoateți-o afară din casă, și ieșiți după ea și o omorîți cu sabia, că a zis preotul: să nu moară în casa Domnului.
15Și au pus mâinele pre ea și scoțându-o pre poarta călăreților casei împăratului, a omorît-o pre ea acolo.
16Și a pus Iodae legătură între sine și între popor și între împăratul, ca să fie popor Domnului.
17Și a intrat tot poporul pământului în casa lui Vaal, și o a stricat pre ea, și altarele ei și idolii lui i-au sfărâmat și pre Mattan preotul lui Vaal l-au omorît înaintea jertfelnicelor lui.
18Și a așezat Iodae preotul rânduelele casei Domnului prin mâna preoților și a Leviților cum le-a hotărît David în casa Domnului, și a adus arderi de tot Domnului, precum este scris în legea lui Moisì, cu veselie și cu cântări cum rânduise David.
19Și a pus portari la porțile casei Domnului, ca să nu intre cel ce este necurat la tot lucrul.
20Și a luat pre căpetenii și pre ostași și pre boierii poporului și pre tot poporul pământului, și a suit pre împăratul în casa Domnului, și a intrat prin poarta cea mai dinlăuntru în casa împăratului, și a pus pre împăratul să șază pre scaunul împărăției.
21Și s’a bucurat tot poporul pământului, și cetatea s’a odihnit, și pre Gotolia o a omorît cu sabiea.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.