Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

Tit 1

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Pavel sluga lui Dumnezeu și apostol al lui Iisus Hristos, după credința aleșilor lui Dumnezeu și după cunoștința adevărului cea după buna credință;
2Întru nădejdea vieței cei veșnice, care o au făgăduit nemincinosul Dumnezeu mai înainte de anii vecilor;
3Și au arătat în vremile sale cuvântul său prin propoveduirea care mi s’a încredințat mie după porunca Mântuitorului nostru Dumnezeu.
4Lui Tit, adevăratului fiu după credința cea de obște: dar, milă și pace, dela Dumnezeu Tatăl și dela Domnul Iisus Hristos Mântuitorul nostru.
5Pentru aceasta te-am lăsat pre tine în Crit, ca cele ce lipsesc să le îndreptezi, și să așezi prin cetăți preoți, precum eu ți-am poruncit;
6De este cinevà fără de prihană, bărbat al unei femei, având fii credincioși nu întru ocară de curvie sau neascultători.
7Că se cuvine episcopului să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu; nefăcând spre plăcerea sa, nemânios, neocărîtor, negrabnic a bate, neagonisitor de dobândă urâtă;
8Ci iubitor de streini, iubitor de bine, întreg la minte, drept, cuvios, înfrânat;
9Țiindu-se de cuvântul cel credincios al învățăturei, ca puternic să fie și a îndemnà cu învățătura cea sănătoasă, și pre cei ce grăesc împrotivă a’i certà.
10Că sunt mulți nesupuși, grăitori îndeșert și amăgitori, mai vârtos cei dintru tăierea împrejur;
11Cărora trebue a le astupà gura, cari răsvrătesc toate casele, învățând cele ce nu se cade, pentru dobânda cea urâtă.
12Zis-a oarecare dintru dânșii proroc al lor: Critenii sunt pururea mincinoși, hiare rele, pântece leneșe.
13Mărturia aceasta adevărată este. Pentru care pricină ceartă’i pre ei aspru; ca să fie sănătoși în credință;
14Neluând aminte la basnele Jidovești, și la poruncile oamenilor, cari se întorc de către adevăr.
15Toate sunt curate celor curați; iar celor necurați și necredincioși nimic nu este curat; ci li s’au spurcat lor și mintea și știința.
16Pre Dumnezeu mărturisesc că îl știu; iar cu faptele îl tăgăduesc, urîți fiind și nesupuși, și spre tot lucrul bun netrebnici.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.