1Cine te va dà mie pre tine frățiorul meu, cel ce sugi țâțele maicii mele, ca să te aflu afară, și să te sărut, și mai mult nimenea să nu mă defaime?
2Apucà-te-voiu și te voiu băgà în casa maicii mele, și în cămara celei ce m’a zămislit, acolo mă vei învățà, și te voiu adăpà cu vin mirositor dela curgerea rodiilor mele.
3Stânga lui supt capul meu, și dreapta lui mă va îmbrățișà pre mine.
4Juratu-v’am pre voi fetele Ierusalimului pe puterile și pe tăriile țarinii, să nu deșteptați și să nu sculați pre iubita mea, până ce va vreà ea.
5Cine este aceasta care se sue albită, înflorită, rezemându-se pre frățiorul său? Supt măr te-am deșteptat pre tine, acolo cu dureri te-a născut maica ta, acolo au cuprins durerile nașterii pre ceiace te-a născut pre tine.
6Pune-mă ca o pecetie pre inima ta, ca o pecetie pe brațul tău, că tare este ca moartea dragostea, grea ca iadul râvna, aripile ei ca aripile focului, cărbuni înfocați flăcările ei.
7Apă multă nu va puteà stinge dragostea, și rîurile nu o vor înnecà pre ea, de va dà omul toată avuția casei sale pentru dragoste, cu defăimare se va defăimà.
8Sora noastră mică este, și țâțe n’are, ce vom face surorii noastre în ziua în care se va grăì pentru ea.
9De este zid, să zidim preste el cămări de argint, și de este ușă să o astupăm cu scânduri de chedru.
10Eu sunt zid, și țâțele mele ca turnurile, eu eram înaintea ochilor lui aflând pace.
11Vie a avut Solomon în Veelamon, dat-a viea sa păzitorilor, omul va aduce pentru roada ei o mie de arginți.
12Viea mea este înaintea mea, o mie lui Solomon, și două sute celor ce păzesc rodul ei.
13Cel ce șezi în grădini, când prietenii ascultă glasul tău, fă ca să’l aud și eu.
14Fugi frățiorul meu, și te aseamănă cu căprioara sau cu puiul cerbului pre munții cei mirositori.