1Frățiorul meu s’a pogorît în grădina sa la năstrăpile cu miresme, să pască în grădini și să culeagă crini.
2Eu frățiorului meu și frățiorul meu mie, cel ce paște între crini.
3Frumoasă ești iubita mea, ca un loc desfătat, mândră ca Ierusalimul, îngrozitoare ca oștile rânduite la răsboiu.
4Întoarce-ți ochii tăi dela mine, că ei mi-au dat aripi, părul tău ca turmele caprelor, care se urcă pe Galaad.
5Dinții tăi ca turmele celor tunse, ce ies din scăldătoare, și toate au gemeni, și stearpă nici una nu este între ele.
6Ca tortul roșu buzele tale, și graiul tău frumos, ca coaja rodiei obrazul tău, supt vălul tău.
7Sunt șasezeci împărătese, optzeci țiitoare și fete fără de număr.
8Una este porumbița mea, desăvârșit a mea, este una a maicii sale, aleasă celei ce o a născut pre ea, văzutu-o-au pre ea fetele și o au fericit; împărătesele și țiitoarele o vor lăudà pre ea.
9Cine este aceasta, care se ivește ca zorile, frumoasă ca luna, aleasă ca soarele, îngrozitoare ca oștile rânduite la răsboiu.
10În grădina nucului m’am pogorît să văz izvorul pârîului, să văz de a dat viea, de au înflorit rodiile, acolo voiu dà țâțele mele ție.
11N’a cunoscut sufletul meu, făcutu-m’am asemenea carelor lui Aminadav.
12Întoarce-te, întoarce-te, Sunamiteancă, întoarce-te, și să te vedem.