Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

Psalmii 80

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Bucurați-vă lui Dumnezeu, ajutorului nostru; strigați Dumnezeului lui Iacov.
2Luați psalmi și dați timpină, psaltire înfrumusețată cu alăută.
3Trâmbițați în lună nouă cu trâmbiță, în ziua cea binevestită a sărbătorei voastre.
4Că porunca lui Israil este, și judecata Dumnezeului lui Iacov, mărturie în Iosif au pus lui, când a ieșit el din pământul Eghipetului, limba care n’a știut, a auzit.
5Scos-a de supt sarcină spinarea lui; mâinile lui în coșniță au slujit.
6Întru necaz m’ai chemat și te-am izbăvit, auzitu-te-am întru ascundere de vifor, cercatu-te-am la apa prigonirei.
7Ascultă norodul meu, și voiu mărturisì ție; Israile! De mă vei ascultà pre mine,
8Nu va fi întru tine Dumnezeu nou, nici te vei închinà la dumnezeu strein.
9Că eu sunt Domnul Dumnezeul tău, cel ce te-am scos din pământul Eghipetului; lărgește gura ta și o voiu umpleà pre ea.
10Și n’a ascultat norodul meu glasul meu, și Israil nu s’a uitat la mine.
11Și i-am slobozit pre dânșii după meșteșugirile inimilor lor, merge-vor întru meșteșugirile lor.
12De m’ar fi ascultat norodul meu, Israil de ar fi umblat în căile mele.
13Întru nimic aș fi smerit pre vrăjmașii lor, și asupra celor ce-i necăjeà pre dânșii aș fi pus mâna mea.
14Vrăjmașii Domnului au mințit lui, și va fi vremea lor în veac.
15Și i-au hrănit pre ei din grăsimea grâului, și cu miere din piatră i-au săturat pre dânșii.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.