1Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pre noi, și ne-ai surpat; mâniatu-te-ai și te-ai milostivit spre noi.
2Cutremurat-ai pământul și l-ai turburat pre dânsul; vindecă sfărâmările lui, că s’a clătit.
3Arătat-ai norodului tău cele nesilnice, adăpatu-ne-ai pre noi cu vinul umilinței.
4Dat-ai celor ce se tem de tine semn, ca să fugă dela fața arcului.
5Pentru ca să se izbăvească cei iubiți ai tăi, mântuește-mă cu dreapta ta și mă auzi.
6Dumnezeu au grăit întru cel sfânt al său: bucurà-mă-voiu și voiu împărțì Sichemu, și valea lăcașurilor voiu măsurà.
7Al meu este Galaad și al meu este Manase, și Efrem tăria capului meu.
8Iuda împăratul meu, Moav căldarea nădejdei mele.
9Spre Idumeia voiu întinde încălțămintea mea, mie cei de alt neam s’au supus.
10Cine mă va duce la cetatea îngrădirei? Sau cine mă va povățuì până la Idumeia?
11Au nu tu Dumnezeule cel ce ne-ai lepădat pre noi? Și au, nu vei ieșì Dumnezeule întru puterile noastre?
12Dă-ne nouă ajutor din necaz, și deșartă este mântuirea omului.
13Întru Dumnezeu vom face putere, și el va urgisì pre cei ce ne necăjesc pre noi.