1Fericiți cărora s’au iertat fărădelegile și cărora s’au acoperit păcatele.
2Fericit bărbatul căruia nu-i va socotì Domnul păcatul, nici este în gura lui vicleșug.
3Că am tăcut, învechitu-s’au oasele mele, când strigam eu toată ziua.
4Că ziua și noaptea s’au îngreuiat preste mine mâna ta; întorsu-m’am spre chinuire când s’a înfipt mie ghimpul.
5Fărădelegea mea am cunoscut, și păcatul meu nu l-am acoperit.
6Zis-am: mărturisì-voiu asupra mea fărădelegea mea Domnului; și tu ai lăsat păgânătatea inimei mele.
7Pentru aceasta se va rugà către tine tot cuviosul, în vreme bine primită, însă în potop de ape multe, către dânsul nu se vor apropià.
8Tu ești scăparea mea de necazul ce mă cuprinde; bucuria mea, izbăvește-mă de cei ce m’au încunjurat.
9Înțelepțì-te-voiu și te voiu îndreptà în calea aceasta în carea vei merge; ațintì-voiu spre tine ochii mei.
10Nu fiți ca calul și ca mușcoiul, la carii nu este pricepere; cu zăbală și cu frâu fălcile lor vei strânge, ale celor ce nu se apropie către tine.
11Multe sunt bătăile păcătosului; iar pre cel ce nădăjduește spre Domnul, mila îl va încunjurà.
12Veseliți-vă întru Domnul și vă bucurați drepților, și vă lăudați toți cei drepți la inimă.