1Păzește-mă Doamne, că spre tine am nădăjduit.
2Zis-am Domnului: Domnul meu ești tu, că bunătățile mele nu-ți trebuesc.
3Sfinților celor din pământul lui, minunate au făcut Domnul toate voile sale într’înșii.
4Înmulțitu-s’au slăbiciunile lor; după aceea au sârguit. Nu voiu adunà adunările lor din sângiuri, nici voiu pomenì numele lor prin buzele mele.
5Domnul este partea moștenirei mele și a paharului meu. Tu ești cela ce iarăși așezi moștenirea mea mie.
6Funii au căzut mie întru cei puternici ai mei, că moștenirea mea supt puterea mea este.
7Bine voiu cuvânta pre Domnul cel ce m’au înțelepțit pre mine, și încă și până în noapte m’au pedepsit rărunchii mei.
8Mai nainte am văzut pre Domnul înaintea mea pururea, că deadreapta mea este, ca să nu mă clătesc.
9Pentru aceesta s’a veselit inima mea și s’a bucurat limba mea; și încă și trupui meu se va sălășluì spre nădejde.
10Că nu vei lăsà sufletul meu în iad, nici vei dà pre cel cuvios al tău să vază stricăciune.
11Cunoscute ai făcut mie căile vieței; umpleà-mă-vei de veselie cu fața ta; frumusețe în dreapta ta întru sfârșit.