Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

Proverbe 21

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Precum pornirea apei așà inima împăratului este în mâna lui Dumnezeu, ori încotro va vreà să o plece acolo o pleacă.
2Tot omul se pare luiș că este drept, iar Domnul îndreptează inimile.
3A face dreptate și a grăì adevărat, mai mult place lui Dumnezeu decât sângele jertfelor.
4Omul cel măreț este cu inimă îndrăzneață spre ocară, și făclia necredincioșilor este păcatul.
5Gândurile celui bărbat pururea întru prisosință, iar cel leneș totdeauna în lipsă este.
6Cel ce face vistierii cu limbă mincinoasă după deșertăciuni umblă, și merge în lațurile morții.
7Pornì-se-va toată pierirea asupra celor necredincioși, că nu vor să facă cele drepte.
8La cei îndărătnici căi îndărătnice trimite Dumnezeu, că curate și drepte sunt lucrurile lui.
9Mai bine este a lăcuì într’un ungher descoperit decât în cele văruite și în casa de obște cu nedreptate.
10Sufletul necredinciosului poftește rele, și nu’l va miluì nici un om.
11Păgubindu-se cămătarnicul, mai înțelept se va face cel fără de răutate și înțeleptul cel ce pricepe va primì cunoștință.
12Cunoaște dreptul inimile necredincioșilor, și defaimă pre cei necredincioși pentru rele.
13Cel ce’și astupă urechile sale ca să nu auză pre cel neputincios, și acela va strigà și nu va fi cine să’l auză.
14Darul pre ascuns întoarce mâniile, iar cel ce nu dă dar, ridică mânie mare.
15Veseliea drepților este a face judecată; iar cel cuvios necurat este la făcătorii de rău.
16Omul cel ce rătăcește din calea dreptății, se va odihnì întru adunarea uriașilor.
17Omul cui este drag în ospețe, în lipsă va fi; și cel ce iubește vinul și untuldelemn, nu se va îmbogățì.
18Curățire dreptului este cel fărădelege; în locul celui drept se va dà cel vinovat.
19Mai bine este a lăcuì în pustie, decât cu femeia sfadnică și mânioasă și limbută.
20Comoară dorită odihnește în gura înțeleptului; iar oamenii cei fără de minte o înghit pre ea.
21Calea dreptății și a milosieniei aflà-va vieață și mărire.
22Cetăți tari calcă înțeleptul, și surpă tăriea spre care nădăjduià necredincioșii.
23Cel ce’și păzește gura și limba, își păzește sufletul său de necazuri.
24Cel îndrăzneț, cel sumeț și cel mândru pierzător se chiamă, iar cel ce ține minte răul, fărădelege este.
25Poftele omoară pre cel leneș, că nu voesc mâinile lui să facă cevà.
26Necredinciosul în toate zilele poftește pofte rele, iar dreptul miluește și se îndură fără de scumpete.
27Jertfele necredincioșilor urâciune sunt Domnului, pentrucă le aduc cu fărădelege.
28Mărturiea mincinoasă va pierì; iar omul ascultător ià seama ce grăește.
29Omul necredincios stă cu față fără de rușine; iar cel drept însuș își cunoaște căile sale.
30Nu este înțelepciune, nu este bărbăție, nu este sfat la omul cel necredincios.
31Calul se gătește la ziua de răsboiu; iar dela Domnul este ajutorul.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.