Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

Leviticul 21

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Și au grăit Domnul către Moisì, zicând: vorbește preoților fiii lui Aaron, și le spune: să nu se atingă de mort din poporul său ca să nu se spurce.
2Fără numai de ruda cea de aproape a lor: tată, mumă, fii, fiice și frate.
3Și de sora sa fecioara cea mai aproape de el, care nu este împreunată cu bărbat, de aceștia se va atinge.
4De nimeni altul din poporul său, să nu se atingă ca să nu se spurce.
5Capul să nu vă radeți, nici să vă retezați barba, nici să vă faceți tăeturi pe trup pentru morți.
6Sfinți să fie Dumnezeului lor, și să nu spurce numele Dumnezeului lor, pentrucă jertfele Domnului, darurile Dumnezeului lor ei le aduc, deci să fie sfinți.
7Muere curvă și spurcată să nu ia, nici lepădată de bărbatul ei să nu ia, că sfânt este Domnului Dumnezeului său.
8Îl vei sfințì pre el, că darurile Domnului Dumnezeului vostru el le aduce; sfânt să fie, că sfânt sunt eu Domnul, cel ce sfințesc pre ei.
9Dacă fata vreunui preot se va spurcà curvind, numele tatălui său spurcă, în foc să se arză.
10Și preotul cel mare între frații săi, preste a căruia cap s’a turnat din untul cel de lemn al ungerii, și s’a sfințit, ca să se îmbrace cu haine, capul să nu-și descopere, și hainele să nu și le rupă.
11Și la nici un mort să nu intre, nici chiar de tatăl său sau de muma sa nu se va atinge.
12Din cele sfinte nu va ieșì, ca să nu pângărească cele sfinte ale Dumnezeului său, pentrucă untuldelemn cel sfânt al ungerii Dumnezeului lui este preste dânsul; eu Domnul.
13Acesta să ia femeie fecioară din neamul său.
14Iar văduvă, lepădată, spurcată sau curvă, de acestea să nu ia, fără numai fecioară din poporul lui să-și ia femeie.
15Ca să nu spurce sămânța lui întru poporul său; eu Domnul Dumnezeu cel ce sfințesc pre el.
16Și au grăit Domnul către Moisì, zicând:
17Vorbește lui Aaron, și-i spune: oricare om din sămânța ta între rudele voastre întru carele va fi prihană, să nu se apropie a aduce darurile Dumnezeului său.
18Tot omul întru care este prihană nu se va apropià; omul cel orb, sau cel șchiop, sau cel cu nasul tăiat, sau cel cu urechile tăiate.
19Sau omul a căruia este mâna ruptă, sau piciorul rupt.
20Sau ghebos, sau cu ochii urduroși, sau cu albeață, sau omul întru care este râe sălbatică, sau pecingine, sau cu un boș.
21Oricine din sămânța lui Aaron preotului întru care este prihană, să nu se apropie a aduce jertfele Dumnezeului său, că prihană este întru el, să nu se apropie a aduce darurile lui Dumnezeu.
22Darurile lui Dumnezeu sunt prea sfinte, și din cele sfinte va mâncà.
23Iar la catapeteasmă nu va venì, și de jertfelnic nu se va apropià, pentrucă are prihană, și nu va spurcà cele sfinte ale Dumnezeului său; că eu sunt Domnul cel ce sfințesc pre dânșii.
24Deci Moisì a spus acestea lui Aaron, fiilor lui și tuturor fiilor lui Israil.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.