Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

Leviticul 10

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Și luând cei doi feciori ai lui Aaron, Nadav și Aviud fiecare cădelnița sa, au pus într’însele foc și tămâie, aducând înaintea Domnului foc strein, ce nu li se poruncise lor de Domnul.
2Și ieșind foc dela Domnul, i-a ars pre ei, și au murit înaintea Domnului.
3Atunci Moisì zise către Aaron: aceasta este ceea ce au grăit Domnul zicând: întru cei ce se apropie de mine mă voiu sfințì, și întru toată adunarea mă voiu proslăvì, și s’a umilit Aaron.
4Și a chemat Moisì pre Misadai și pre Elisafan feciorii lui Oziil, fiii fratelui tatălui lui Aaron, și a zis lor: veniți de scoateți pe frații voștri dinnaintea celor sfinte, afară de tabără.
5Deci au venit și i-au scos pre ei cu hainele lor afară de tabără, precum a zis Moisì.
6Atunci a zis Moisì către Aaron și către Eliazar și către Itamar fiii lui cei rămași: să nu vă descoperiți capetele, nici să vă rupeți hainele, ca să nu muriți, și să fie mânie preste toată adunarea; iar frații voștri, toată casa lui Israil, să plângă arderea care a venit dela Domnul.
7Și din ușa cortului mărturiei să nu ieșiți, ca să nu muriți, că untuldelemn al ungerii cel dela Domnul preste voi este, și au făcut după cuvântul lui Moisì.
8Și au grăit Domnul lui Aaron, zicând:
9Vin și băutură ce îmbată să nu bei nici tu, nici fiii tăi, când veți merge în cortul mărturiei, sau vă veți apropià de jertfelnic, ca să nu muriți; lege veșnică întru neamurile voastre.
10Ca să fie osebire între ce este sfânt și ce nu este sfânt, și între ce este necurat și între ce este curat.
11Și să învățați pre fiii lui Israil toate cele din lege, care au grăit Domnul către dânșii prin Moisì.
12Și a zis Moisì către Aaron și către Eleazar și către Itamar fiii lui Aaron cei rămași: luați jertfa care a rămas din cele aduse Domnului, și le mâncați azime la jertfelnic, căci prea sfinte sunt.
13Și le mâncați în loc sfânt precum s’a legiuit pentru tine și fiii tăi despre cele aduse Domnului, că așà au poruncit mie Domnul.
14Pieptul ridicărei și armul aducerii să le mâncați în loc sfânt tu cu fiii tăi și casa ta precum s’a legiuit pentru tine și fiii tăi despre jertfele cele de mântuire ale fiilor lui Israil.
15Că armul aducerei și pieptul ridicărei preste grăsimele jertfelor se aduc spre osebire înaintea Domnului, și va fi ție și fiilor tăi și fetelor tale cu tine lege veșnică, precum au poruncit Domnul lui Moisì.
16Și Moisì căută cu luare aminte țapul cel pentru păcat, îl află ars, și s’a mâniat Moisì pre Eleazar și pre Itamar fiii lui Aaron cei rămași, zicând:
17Pentruce n’ați mâncat jertfa cea pentru păcat în loc sfânt, că este prea sfântă; aceasta s’a dat vouă să o mâncați ca să ridicați păcatul adunării, și să vă rugați pentru ei înaintea Domnului.
18Că nu s’a adus din sângele lui în sfânta, înaintea feții; trebuia să-l mâncați în loc sfânt, precum au poruncit mie Domnul.
19Și a grăit Aaron către Moisì, zicând: astăzi au adus jertfa lor pentru păcat și arderea de tot a lor înaintea Domnului, și s’a întâmplat mie precum vezi; de ași mâncà astăzi din jertfa pentru păcat, oare va fi plăcut Domnului?
20Și auzind Moisì, a încuviințat.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.