1Și s’a întristat Ionà cu întristare mare, și s’a turburat.
2Și s’a rugat Domnului, și a zis: o Doamne! Au nu sunt acestea cuvintele mele, care am grăit încă fiind eu în pământul meu?
3Pentru aceasta apucasem mai înainte să fug la Tarsis, că am știut că tu ești Dumnezeu milostiv și îndurător, îndelung răbdător și mult milostiv, și’ți pare rău de răutăți.
4Și acum stăpâne Doamne, ià sufletul meu dela mine, că mai bine este mie a murì decât a fì viu.
5Și au zis Domnul către Ionà: foarte te-ai supărat tu?
6Și a ieșit Ionà din cetate, și a șezut în preajma cetății, și și-a făcut luiș acolo umbrar, și a șezut supt dânsul la umbră, până când va vedeà ce va fì cetății.
7Și au poruncit Domnul Dumnezeu unei cucurbete, și a crescut preste capul lui Ionà, ca să fie umbră deasupra capului lui, și să’l umbrească de necazurile lui, și s’a bucurat Ionà pentru cucurbetă, bucurie mare.
8Și au poruncit Dumnezeu unui vierme a doua zì de dimineață, și a ros pre dedesupt cucurbeta, și s’a uscat.
9Și a fost după ce a răsărit soarele, au poruncit Dumnezeu unui vânt cald cu zăduf, și a lovit soarele preste capul lui Ionà, și slăbeà, și nu mai trăgeà nădejde de sufletul său, și a zis: mai bine este mie a murì, decât a trăì.
10Și au zis Domnul Dumnezeu către Ionà: foarte te-ai mâhnit tu pentru cucurbetă? Și a zis: foarte m’am mâhnit până la moarte.
11Și au zis Domnul: tu nu te-ai îndurat de o cucurbetă, pentru care nu te-ai ostenit, nici o ai crescut pre ea, care într’o noapte a crescut, și într’o noapte a pierit.
12Dar eu, cum să mă îndur de Ninevi cetatea cea mare, întru care lăcuesc mai mult decât o sută și douăzeci de mii de oameni, cari nu’și cunoșteau dreapta lor, nici stânga lor, și dobitoacele lor multe?