1Și de aceasta s’a spăimântat inima mea și s’a mișcat din locul său.
2Ascultă, auzi întru iuțimea mâniei Domnului, și cercetarea din rostul lui va ieșì.
3Supt tot cerul începutul lui și lumina lui preste aripile pământului.
4Dinapoia lui va strigà cu glas, tunà-va cu glasul mărimei sale, și nu va întârzià a se auzi glasul lui.
5Tunà-va cel Tare cu glasul său minunat, că au făcut lucruri mari, care nu le-am știut.
6El poruncește zăpezii să fie pre pământ, și iarna să plouă, și să fie ploi mari iarna.
7Cu mâna sa pecetluește pre tot omul, ca să-și cunoască fiecare slăbiciunea sa.
8Și au intrat hiarele supt acoperemânt și s’au odihnit în culcuș.
9Din locuri ascunse ies vijelii și din înălțimi frig.
10Și din suflarea celui Tare gheață, și cârmuește apa cum îi este voea.
11El sparge norii prin scurgere, și lumina sa împrăștie negura.
12Și le întoarce împrejur cum voește la lucrurile lor, ori câte le-ar porunci, toate acestea se rânduesc de el pre pământ.
13Ori spre certare, ori pentru pământ, ori cum va aflà mila lui.
14Bagă în urechi acestea o Iov, stăi, învață-te puterea Domnului.
15Știi tu cum au pus Domnul lucrurile sale, când au făcut lumină din întunerec?
16Știi tu cum se împrăștie norii și căderea minunată a celor răi?
17Cum veșmântul tău încălzește și se potolește pre pământ vântul de amiazăzi?
18Întărì-vei cu el cerurile ca o oglindă turnată.
19Învață-mă, ce voi grăì lui? Și voiu încetà de a grăì multe.
20Au carte sau scriitor stă lângă mine, ca să fac pre om să steà și să tacă?
21Și nu toți văd lumina, care strălucește în ceruri, ca și cea care iese dela el în nori.
22Dela miazănoapte norii cu față de aur, într’aceștia este mărimea, slava și cinstea Atotțiitorului.
23Și nu aflăm pre altul asemenea puterii lui, cel ce judecă cele drepte, nu gândești să-l asculți pre el?
24Pentru aceea se vor teme de el oamenii, și se vor teme de el cei înțelepți cu inima.