1Pământeanul născut din femeie, este cu vieață scurtă și plin de necaz.
2Și ca o floare înflorind, cade, și ca umbra fuge și nu stă.
3Au nu și acestuia i-ai făcut certare, și l-ai făcut să vie la judecată înaintea ta?
4Că cine va fì curat de întinăciune?
5Nimeni, măcar și o zi de va fì vieața lui pre pământ, că numărate sunt de tine lunile lui, hotărît-ai vreme, și nu întrece.
6Depărtează-te dela dânsul, ca să se odihnească, și va plăceà lui vieața, ca și năimitului.
7Că copacul de se va tăia, este nădejde că iar va înflorì, și odrasla lui nu va lipsì.
8Că de va îmbătrânì în pământ rădăcina lui, și în piatră se va săvârșì buciumul lui.
9De umezeala apei va odrăslì, și va dà ramuri ca un răsad tânăr.
10Iar omul murind s’a dus, și căzând muritorul, mai mult nu mai este.
11Că cu vreme scade marea, și rîul pustiindu-se a secat.
12Omul adormind nu se va mai sculà și nici se va trezì, până când cerul se va trece, nici se vor deșteptà din somnul lor.
13Și măcar de m’ai fì păzit în iad și m’ai fì ascuns pre mine, până ți s’ar fi potolit mâniea ta, și să-mi fì rânduit vreme, în care să-ți aduci aminte de mine.
14Că de va murì omul, va trăì după ce-și va sfârși zilele vieții sale, așteptà-voiu până ce iarăși voiu fì.
15Apoi mă vei chemà, și eu te voiu auzì, și lucrurile mâinilor tale nu le depărtà.
16Și ai numărat deprinderile mele, și nu-ți va scăpà nimic din păcatele mele.
17Pecetluit-ai în săculeț fărădelegile mele, și ai însemnat, tot ce fără de voie am greșit.
18Și muntele căzând se prăbușește, și piatra se învechește în locul său.
19Apele au dumicat pietre, și apele cele întinse au închegat lutul pământului, iar răbdarea omului o ai pierdut.
20Întinsu-l-ai până la sfârșit, și s’a dus, mutat-ai fața lui, și l-ai trimis.
21Și de au fost mulți fii lui, nu știe, și de au fost puțini nu știe.
22Ci numai trupul lui l-a durut, și sufletul lui a plâns.