1Și au zis Domnul către mine: de va stà Moisì și Samuil înaintea feții mele, nu este sufletul meu către ei, depărtează pre norodul acesta, și să iasă.
2Și va fì, de vor zice către tine: unde vom ieșì? Vei zice către ei: acestea zice Domnul Dumnezeu: câți la moarte, la moarte, câți la sabie, la sabie, și câți la foamete, la foamete, și câți la robie, la robie.
3Și voiu isbândì asupra lor în patru chipuri, zice Domnul: sabia spre junghiere și câinii spre rumpere, și hiarele pământului și pasările cerului spre mâncare și spre stricare.
4Și’i voiu dà pre ei în nevoi, la toate împărățiile pământului, pentru Manasì feciorul lui Ezekiea împăratul Iudei, pentru toate câte a făcut în Ierusalim.
5Cui îi va fì milă de tine Ierusalime? Sau cine se va întristà pentru tine? Sau cine va întrebà de pacea ta?
6Tu m’ai urît, zice Domnul: înapoi vei merge, și voiu întinde mâna mea, și te voiu stricà pre tine, și nu’mi voiu mai aduce aminte de ei.
7Și’i voiu împrăștià pre ei cu împrăștiere în porțile poporului meu, făcutu-s’au fără de fii, pierdut-au pre poporul meu pentru răutățile lor.
8Înmulțitu-s’au vâduvile lor mai mult de cât nisipul mării, adus-a asupra mumei durerea pruncului întru amiază zi, chin a aruncat preste ea fără de veste, cutremur și spaimă.
9Rămas-a străină ceeace a născut șapte, chinuitu-s’a sufletul ei, apus-a soarele preste ea încă fiind amiază zi, rușinat-a, și a făcut de ocară pe cei rămași ai săi, spre sabie îi voiu dà înaintea vrăjmașilor lor, zice Domnul.
10Vai mie maică! De ce m’ai născut bărbat, osândit și jelit în tot pământul? Nici am folosit, nici mi-a folosit mie nimeni, tăria mea a lipsit întru cei ce mă blesteamă.
11Fă stăpâne să se îndrepteze ei, de n’am stătut lângă tine în vremea răutăților lor, și în vremea necazului lor spre cele bune către vrăjmași.
12De se va cunoaște fierul, învălitură de aramă puterea ta.
13Și comorile tale spre pradă le voiu dà în schimb pentru toate păcatele tale, și în toate hotarele tale.
14Rob te voiu face vrăjmașilor tăi, în pământul care nu l-ai știut, că foc s’a ațâțat dintru mânia mea, care preste voi va arde.
15Doamne, adu’ți aminte de mine, și mă cercetează, și mă apără de cei ce mă gonesc, nu’i răbdà în delung, cunoaște, că am luat pentru tine ocară.
16De la cei ce defaimă cuvintele tale, pierde’i pre ei, și va fì cuvântul tău mie spre veselie, și bucurie inimii mele, că s’a chemat numele tău preste mine, Doamne atotțiitorule!
17N’am șezut întru adunarea celor batjocoritori, ci mă temeam de către fața mânei tale, deosebi ședeam, că de amărăciune m’am săturat.
18Pentru ce se întăresc asupra mea cei ce mă mâhnesc? Rana mea este tare, de unde mă voiu vindecà? Făcându-se, mi s’a făcut ca o apă mincinoasă în care nu este credință.
19Pentru aceia așà zice Domnul: de te vei întoarce și te vei așezà, și înaintea feții mele vei stà, și vei osebì pe cel ce este cinstit, de cel ce nu este cinstit, ca gura mea vei fì, și ei se vor întoarce către tine, și nu tu te vei întoarce către ei.
20Și te voiu dà la poporul acesta, ca un zid de aramă tare, și vor dà răsboiu asupra ta, și nu te vor biruì, pentrucă cu tine sunt, ca să te mântuesc.
21Și te voiu scoate, zice Domnul; și te voiu mântuì pre tine din mâinile celor răi, și te voiu izbăvì din mâna pierzătorilor.