1Auziți cuvântul Domnului, care au grăit către voi, casa lui Israil.
2Acestea zice Domnul: după căile neamurilor nu învățați, și de semnele cerului nu vă temeți, pentrucă se tem de ele cu fețele sale.
3Că legiuirile neamurilor deșarte sunt; lemn este din dumbravă tăiat, lucru de teslar și turnat.
4Cu argint și cu aur înfrumsețate sunt, cu ciocane și cu cuie le-a întărit pre ele, pune-le-vor pre ele, și nu se vor mișcà.
5Argint bătut este, nu vor umblà, fiind ridicați se vor ridicà, că nu vor pășì, nu vă temeți de acelea, că nu vor face rău, și bine nu este întru ele.
6Nu este asemenea cu tine Doamne, mare ești tu, și mare este numele tău întru tărie.
7Cine nu se va teme de tine Împărate al neamurilor, pentrucă ție se cuvine, că întru toți înțelepții neamurilor, și întru toate împărățiile lor nu este asemenea ție.
8Cei fără de minte, și cei nesocotitori sunt împreună, dăscălia deșertăciunilor lor, lemn este.
9Table de argint se aduc dela Tarsis, iar aurul vine din Ofaz, și mâna argintarilor, lucruri de meșteri, toate cu vânăt și mohorît le vor îmbrăcà pre ele.
10Dar Domnul este Dumnezeu adevărat. El este Dumnezeul cel viu și Împărat veșnic. De mâniea lui se va clătì pământul și limbile nu pot suferì urgia lui.
11Așà să ziceți lor: dumnezeii cari cerul și pământul n’au făcut, să piară de pre pământ, și de supt cerul acesta.
12Dumnezeu cel ce au făcut pământul cu puterea sa, cel ce au îndreptat lumea cu înțelepciunea sa, și cu mintea sa au întins cerul.
13Și mulțime de ape în cer, și au ridicat nori dela marginea pământului, fulgerile spre ploaie au făcut, și au scos vânturile din vistieriile sale.
14Nebunit-a tot omul de minte, rușinatu-s’a tot argintarul de cele săpate ale lui, că minciunoase a topit, nu este duh întru ele.
15Deșarte sunt, lucruri batjocorite, în vremea cercetărei lor vor pierì.
16Nu este parte ca aceasta la Iacov, că cel ce au zidit toate, acela este moștenirea lui, Domnul este numele lui.
17Adunat-au de afară statul tău, cel ce lăcuește întru cei aleși, că acestea zice Domnul:
18Iată eu depărtez pre cei ce lăcuesc pământul acesta în strâmtorare, și voiu necăjì pre ei, ca să se afle rana ta.
19Vai de zdrobirea ta, dureroasă este rana ta, și eu am zis: cu adevărat aceasta este rana ta și te ține pre tine.
20Cortul tău au stricat, pierit-au și toate pieile tale s’au spintecat, fiii mei și oile mele nu sunt, nu este încă loc cortului meu, loc pieilor mele.
21Pentrucă păstorii au ieșit din minte, și pre Domnul nu l-au căutat, pentru aceea n’au socotit toată pășunea și s’au risipit.
22Se aude sgomot, iată vine și cutremur mare din pământul miezului nopții, ca să puie cetățile lui Iuda spre stingere, și spre culcuș pasărilor.
23Știu Doamne, că nu este a omului calea lui, nici bărbat va merge și va isprăvì călătoria sa.
24Ceartă-ne pre noi Doamne, însă cu judecată și nu cu mânie, ca să nu ne împuținezi pre noi.
25Varsă mâniea ta preste neamurile cele ce nu te știu pre tine, și preste împărățiile, care n’au chemat numele tău, că au mâncat pre Iacov, și au mistuit pre Israil, și pășunea lui o au pustiit.