Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

Isaia 6

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Și a fost în anul, în care a murit împăratul Ozia, văzut-am pre Domnul șezând pre scaun înalt și prea înălțat, și plină casa de slava lui.
2Și Serafimi stau împrejurul lui, șase aripi la unul și șase aripi la altul și cu două își acoperiau fața, și cu două își acoperiau picioarele, și cu două zburau.
3Și strigà unul către altul și ziceà: Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava lui.
4Și s’a ridicat pragul cel de sus al ușei de glasul cu care strigà și casa s’a umplut de fum.
5Și am zis: O ticălosul de mine! Că m’am umilit, fiindcă sunt om; și buze necurate având și lăcuesc între popor, care are buze necurate, și pre împăratul Domnul Savaot l-am văzut cu ochii mei.
6Și s’a trimis la mine unul din Serafimi, și în mână aveà un cărbune de foc, care îl luase cu cleștele din altar.
7Și l-a atins de gura mea și a zis: Iată s’a atins acesta de buzele tale, și va șterge fărădelegile tale, și păcatele tale va curățì.
8Și am auzit glasul Domnului zicând: Pre cine voiu trimite? Și cine va merge la poporul acesta? Și am zis: Iată eu sunt, trimite-mă.
9Și au zis: Mergi și zì poporului acestuia: Cu auzul veți auzì și nu veți înțelege, și uitându-vă vă veți uità și nu veți vedeà.
10Că s’a îngroșat inima poporului acestuia și cu urechile sale greu au auzit și ochii săi i-au închis, ca nu cumvà să vază cu ochii și cu urechile să auză, și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă, și să’i vindec pre ei.
11Și am zis: Până când Doamne? Și au zis: Până când se vor pustiì cetățile, ca să nu fie cine să lăcuiască într’însele, și casele ca să nu fie cu oameni, și pământul va rămânea pustiu.
12Și după aceasta va îndelungà Dumnezeu oamenii și se vor înmulțì cei ce au rămas pre pământ.
13Și mai este încă întru el zeciuire și iarăș va fi de pradă, ca terevintul și ca ghinda când cade din ghioacea sa, sămânță sfântă starea ei.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.