1Și a fost în vremea aceea bolnăvitu-s’a Ezechia de moarte, și a venit la dânsul prorocul Isaia feciorul lui Amos, și i-a zis lui, așà zice Domnul: rânduește’ți casa ta, că vei muri tu și nu vei trăì.
2Și s’a întors Ezechia cu fața la perete, și s’a rugat către Domnul zicând:
3Adu’ți aminte Doamne, cum am umblat înaintea ta cu dreptate și cu inimă curată, și cele plăcute înaintea ta am făcut; și a plâns Ezechia cu plângere mare.
4Și a fost cuvântul Domnului către Isaia, zicând:
5Mergi și zì lui Ezechia: acestea zice Domnul Dumnezeul tatălui tău David: auzit-am rugăciunea ta, și am văzut lacrămile tale, și iată adaog vieței tale cincisprezece ani.
6Și din mâna împăratului Asirienilor te voiu izbăvì pre tine și cetatea aceasta, și te voiu scutì pentru cetatea aceasta.
7Și acesta va fì ție semn dela Domnul, că va face Dumnezeu cuvântul acesta, precum au grăit.
8Iată eu voiu întoarce umbra treptelor pre care s’a pogorît soarele cu zece trepte în casa tatălui tău, întoarce-voiu soarele cu zece trepte, pre care s’a pogorît umbra, și s’a suit soarele cele zece trepte, pre care s’a pogorît umbra.
9Rugăciunea lui Ezechia împăratul Iudeei, când s’a bolnăvit și s’a sculat din boala sa.
10Eu am zis întru înălțimea zilelor mele: merge-voiu la porțile iadului, părăsì-voiu anii cei rămași.
11Zis-am: nu voiu mai vedeà mântuirea lui Dumnezeu pre pământul celor vii, mai mult nu voiu vedeà mântuirea lui Israil pre pământ, nu voiu mai vedeà om cu cei ce lăcuesc.
12Lipsitu-m’am de rudenia mea, părăsit-am rămășița vieței mele, ieșit-a și s’a dus dela mine, precum strică cortul cel ce l-a întins, duhul meu s’a făcut la mine ca pânza pânzarului, care este aproape de tăiat.
13În ziua aceea datu-m’am până dimineață, ca un leu așà a zdrobit toate oasele mele, că de dimineață până în noapte m’am dat.
14Ca o rândunea, așà voiu glăsuì, și ca porumbița așà voiu geme.
15Că s’a sfârșit ochii mei, căutând la înălțimea cerului către Domnul, cel ce m’au mântuit pre mine, și au luat dela mine durerea sufletului meu.
16Doamne, despre dânsul s’a spus ție, și ai deșteptat duhul meu, și mângâindu-mă m’ai învieat.
17Iată în pace este amărăciunea mea, că ai scos sufletul meu ca să nu piară, și ai lepădat dinapoia mea toate păcatele mele.
18Că nu cei din iad te vor lăudà pre tine, nici cei morți te vor binecuvântà, nici vor nădăjduì cei din iad mila ta.
19Ci cei vii bine te vor cuvântà, precum și eu, pentrucă din ziua de astăzi, voiu face pe prunci spre a vestì dreptatea ta.
20Doamne al mântuirei mele, și nu voiu încetà a te binecuvântà cu cântare în toate zilele vieței mele înaintea casei lui Dumnezeu.
21Și a zis Isaia către Ezechia: ià o legătură de smochine, și le zdrobește, și fă aluat, și’l pune deasupra, și te vei însănătoșà.
22Și a zis Ezechia: acesta va fì semn lui Ezechia, că mă voiu suì în casa lui Dumnezeu.