Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

Galateni 4

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Iar zic: că în câtă vreme moștenitorul prunc este, nimic nu se osebește de slugă, măcar de este stăpân tuturor.
2Ci supt epitropi și iconomi este până la vremea cea rânduită de tatăl său.
3Așà și noi, când eram prunci, supt stihiile lumei eram robiți;
4Iar când a venit plinirea vremei, au trimes Dumnezeu pre Fiul său, cel născut din femeie, carele s’au făcut supt lege.
5Ca pre cei de supt lege să’i răscumpere, ca să luăm moștenirea fiească.
6Iar căci sunteți fii, au trimes Dumnezeu pre Duhul Fiului său în inimele voastre, care strigă: Avvà, Părinte.
7Pentru aceea nu mai ești rob, ci fiu; iar de ești fiu, și moștenitor ești lui Dumnezeu prin Iisus Hristos.
8Ci atunci necunoscând pre Dumnezeu, slujiați celor ce din fire nu sunt dumnezei;
9Iar acum, după ce ați cunoscut pre Dumnezeu, iar mai vârtos după ce v’ați cunoscut de Dumnezeu, cum vă întoarceți iarăș la cele slabe și sărace stihii, cărora iarăș de iznoavă voiți a le slujì?
10Zilele păziți, și lunile, și vremile și anii.
11Mă tem de voi, ca nu cumvà în zadar să mă fi ostenit la voi.
12Fraților, rogu-vă pre voi, fiți precum sunt eu, că și eu am fost precum sunteți voi; cu nimic nu m’ați nedreptățit,
13Iar știți că prin slăbiciunea trupului am binevestit vouă întâiu.
14Și ispita mea care erà în trupul meu nu o ați defăimat, nici o ați lepădat; ci ca pre un înger al lui Dumnezeu m’ați primit, ca pre Hristos Iisus.
15Deci unde este fericirea voastră? Că mărturisesc vouă, că de erà cu putință, ochii voștri scoțându’i, i-ați fi dat mie.
16Deci dar au vrăjmaș m’am făcut vouă, grăindu-vă vouă adevărul?
17Vă râvnesc ei pre voi, dar nu bine; ci vor să vă osebească pre voi, ca să le urmați lor.
18Iar bine este a urmà pururea în lucru bun, și nu numai când sunt de față la voi.
19Feții mei, pre cari iarăș cu durere vă nasc, până ce se va închipuì Hristos întru voi;
20Și aș vreà să fiu acum la voi, și să’mi schimb glasul meu; că nu mă pricep de voi.
21Spuneți’mi, cei ce voiți să fiți supt lege, legea n’o auziți?
22Pentrucă scris este, că Avraam doi feciori a avut, unul din slujnică, iar altul din cea slobodă.
23Ci cel din slujnică după trup s’a născut, iar cel din cea slobodă prin făgăduință.
24Care au altă înțelegere; că acestea sunt cele două legi: una din muntele Sinai, ce naște spre robie, care este Agar;
25Că Agar, muntele Sinai este, în Arabia, și se alătură cu Ierusalimul acest de acum, și slujește cu feciorii săi;
26Iar Ierusalimul cel de sus slobod este, care este maică nouă tuturor.
27Că scris este: veselește-te cea stearpă care nu naști; glăsuește și strigă ceeace n’ai durere; că mai mulți sunt fiii celei pustie, decât ai celeia ce are bărbat.
28Iar noi, fraților, după Isaac, fii ai făgăduinței suntem.
29Ci precum atunci cel ce se născuse după trup gonià pre cel ce se născuse după Duh, așà și acum.
30Dar ce zice scriptura? Gonește pre slujnică și pre feciorul ei; că nu va moștenì fiul slujnicei cu fiul celei slobode.
31Drept aceea, fraților, nu suntem fii ai slujnicei, ci ai celei slobode.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.