Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

Exodul 17

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Și s’a ridicat toată adunarea fiilor lui Israil din pustia Sin cu taberile sale după cuvântul Domnului, și au tăbărît în Rafidin; și poporul nu aveà apă să beà.
2Și blestemà poporul pre Moisì, zicând: dă-ne apă să bem, și a zis lor Moisì: ce mă blestemați și ce ispitiți pre Domnul?
3Și a însetoșat acolo poporul de apă, și cârteà asupra lui Moisì zicând: pentruce aceasta? Ne-ai scos din Eghipet să ne omori pre noi și pre pruncii noștri și vitele noastre cu setea?
4Și a strigat Moisì către Dumnezeu, zicând: ce voiu face poporului acestuia? Încă puțin și mă vor ucide cu pietre.
5Și au zis Domnul către Moisì: mergi înaintea poporului acestuia, și ia cu tine din bătrânii poporului, și toiagul cu care ai lovit rîul, ia-l în mâna ta și mergi.
6Iată eu voiu stà acolo mai ’nainte de ce vei merge tu la piatră în Horiv, și vei lovì piatra, și va ieșì dintr’însa apă și va beà poporul; și a făcut Moisì așà înaintea fiilor lui Israil.
7Și a numit numele locului aceluia: ispită și blestem, pentru blestemul fiilor lui Israil, și pentrucă au ispitit pre Domnul, zicând: de este Domnul întru noi, au ba?
8Și a venit Amalic și băteà pre Israil în Rafidin.
9Și a zis Moisì lui Isus: alege ție bărbați tari, și ieșind stai împrotiva lui Amalic mâine, și iată eu voiu stà pre vârful muntelui și toiagul lui Dumnezeu în mâna mea.
10Și a făcut Isus după cum i-a zis Moisì lui, și ieșind a stătut împrotiva lui Amalic, iar Moisì și Aaron și Or s’au suit pre vârful muntelui.
11Și a fost când ridica Moisì mâinile sale, biruià Israil; iar când lăsa mâinile, biruià Amalic.
12Și mâinile lui Moisì s’au îngreuiat, și luând piatră a pus supt el și ședeà pre ea, și Aaron și Or rezemau mâinile lui, unul de o parte, altul de altă parte, și au fost mâinile lui Moisì rezemate până la apusul soarelui.
13Și a sfărâmat Isus pre Amalic și pre tot poporul lui cu ucidere de sabie.
14Și au zis Domnul către Moisì: scrie aceasta spre pomenire în carte, și spune lui Isus, că cu stingere voiu stinge pomenirea lui Amalic din cele de supt cer.
15Și a zidit Moisì jertfelnic Domnului, și a chemat numele lui: Domnul este scăparea mea.
16Că cu mână ascunsă bate Domnul pre Amalic din neam în neam.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.