Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

Efeseni 2

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Și pre voi cari erați morți cu greșalele și cu păcatele;
2Întru care oarecând ați umblat după veacul lumei acesteea, după domnul stăpânirei văzduhului, a duhului celui ce acum lucrează întru fiii neascultărei;
3Între cari și noi toți am petrecut oarecând întru poftele trupului nostru, făcând voile trupului și ale cugetelor; și eram fii din fire ai mâniei, ca și ceilalți.
4Iar Dumnezeu, bogat fiind întru milă, pentru cea multă a sa dragoste cu care ne-au iubit pre noi,
5Și fiind noi morți cu păcatele, împreună ne-au învieat cu Hristos (în dar sunteți mântuiți);
6Și împreună cu dânsul ne-au sculat și ne-au pus a ședeà întru cele cerești întru Hristos Iisus;
7Ca să arate în veacurile cele viitoare bogățiea cea mare a darului său întru bunătate spre noi întru Hristos Iisus.
8Că cu darul sunteți mântuiți prin credință; și aceasta nu dela voi; al lui Dumnezeu este darul.
9Nu din fapte, ca să nu se laude cinevà.
10Că a lui făptură suntem zidiți întru Hristos Iisus spre fapte bune, care mai înainte le-au gătit Dumnezeu ca să umblăm întru ele.
11Pentru aceea, aduceți-vă aminte, că voi oarecând neamurile în trup, care vă chemați netăiere împrejur de către ceea ce se chiemà tăiere împrejur în trup făcută de mână;
12Că erați întru acea vreme fără de Hristos, înstreinați de petrecerea lui Israil și streini de așezământurile făgăduinței, nădejde neavând, și fără de Dumnezeu în lume;
13Iar acum întru Hristos Iisus voi cari oarecând erați departe, v’ați făcut aproape prin sângele lui Hristos.
14Pentrucă el este pacea noastră, care au făcut amândouă una, și peretele cel din mijloc al zidului au sfărâmat;
15Vrajba în trupul său, legea poruncilor cu dogmele stricând, ca pre amândoi să’i zidească întru sine într’un om nou, făcând pace;
16Și pre amândoi să’i împace într’un trup cu Dumnezeu prin Cruce, omorînd vrajba întru dânsa.
17Și venind au vestit pace vouă celor de departe și celor de aproape.
18Că printr’însul avem amândoi apropierea într’un Duh către Tatăl.
19Pentru aceea dar de acum nu mai sunteți streini și nemernici, ci împreună cetățeni cu sfinții, și deaproape ai lui Dumnezeu.
20Zidiți fiind pre temelia apostolilor și a prorocilor, fiind piatra cea din capul unghiului însuș Iisus Hristos;
21Întru care toată zidirea alcătuindu-se, crește întru locaș sfânt întru Domnul;
22Întru care și voi împreună vă zidiți spre locaș al lui Dumnezeu întru Duhul.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.