Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

Faptele Apostolilor 12

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Și în vremea aceea pus-a Irod împăratul mâinile ca să facă rău unora din cei din biserică.
2Și a ucis pre Iacov fratele lui Ioan, cu sabia.
3Și văzând că plăcut este Iudeilor, a adaos a prinde și pre Petru. (Și erau zilele azimelor).
4Pre care și prinzându’l l-a băgat în temniță, dându’l la patru căpitenii câte cu patru ostași ca să’l păzească pre el; vrând după Paști să’l scoață la norod.
5Deci Petru se păzià în temniță; iar rugăciune se făceà neîncetat dela biserică către Dumnezeu pentru dânsul.
6Și când vreà să’l scoață pre el Irod, în noaptea aceea erà Petru dormind între doi ostași, legat cu două lanțuri, și păzitorii înaintea ușei păziau temnița.
7Și, iată îngerul Domnului a venit, și lumină a strălucit în casă; și lovind în coaste pre Petru, l-a deșteptat pre el, zicând: scoală-te curând. Și au căzut lanțurile din mâinile lui.
8Și a zis îngerul către el: încinge-te și te încalță cu încălțămintele tale. Și a făcut așà. Și a zis lui: îmbracă-te în haina ta și vino după mine.
9Și ieșind mergeà după el, și nu știà că este adevărat ceeace se făceà prin înger, ci i se părea că vedenie vede.
10Și trecând streaja cea dintâiu și cea a doua, au venit la poarta cea de fier ce duceà în cetate, care singură s’a deschis lor; și ieșind, au trecut o uliță, și îndată s’a dus îngerul dela el.
11Și Petru venindu’și întru sine a zis: acum știu cu adevărat, că a trimes Domnul pre îngerul său și m’a scos din mâna lui Irod și din toată așteptarea norodului Iudeilor.
12Și luând aminte, a venit la casa Mariei maicei lui Ioan, ce se chiemà Marco, unde erau mulți adunați și făcând rugăciune.
13Și bătând Petru în ușa porței, a mers o slujnică să asculte, anume Rodì.
14Și cunoscând glasul lui Petru, de bucurie n’a deschis ușa, ci alergând înlăuntru a spus că Petru stă înaintea porței.
15Iar ei au zis către dânsa: au a’i nebunit? Iar ea întărià că este așà. Iar ei ziceau: îngerul lui este.
16Iar Petru nu încetà bătând; și deschizându’i, l-au văzut pre el, și s’au spăimântat.
17Și făcându-le cu mâna să tacă, le-a povestit lor în ce chip Domnul l-au scos pre el din temniță. Și a zis: spuneți lui Iacov și fraților acestea. Și ieșind, s’a dus într’alt loc.
18Și făcându-se ziuă, nu puțină turburare erà între slujitori, oare ce să se fi făcut Petru.
19Iar Irod cerându’l pre el, și neaflându’l, cercetând pre străjari, a poruncit să’i omoare. Și pogorând dela Iudeea la Chesariea, petreceà acolo.
20Și erà Irod mânios pre cei din Tir și pre Sidoneni; și toți dimpreună venise la el, și plecând pre Vlast care erà preste cămara împăratului, cereau pace; pentrucă se hrănià țara lor din pământul împărătesc.
21Iar într’o zi rânduită, Irod îmbrăcându-se în haină împărătească, și șezând la divan, grăià către dânșii.
22Iar norodul strigà: glas dumnezeesc și nu omenesc.
23Și îndată l-a lovit pre el îngerul Domnului, pentru căci n’a dat lui Dumnezeu slava; și făcându-se mâncat de viermi, a murit.
24Iar cuvântul lui Dumnezeu creșteà și se înmulțià.
25Iar Varnava și Savlu s’au întors din Ierusalim la Antiohia după ce au împlinit slujba, luând împreuna cu sine și pre Ioan, cel ce se chemà Marco.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.