Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

2 Petru 1

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Simon Petru, slugă și apostol al lui Iisus Hristos, celor ce au dobândit împreună cu noi credință întocmai cinstită întru dreptatea Dumnezeului nostru și a Mântuitorului Iisus Hristos:
2Dar vouă și pace să se înmulțească întru cunoștința lui Dumnezeu și a lui Iisus Hristos Domnului nostru,
3Precum nouă dumnezeeasca putere a lui toate cele ce sunt spre vieață și bunacredință ne-au dăruit, prin cunoștința celui ce ne-au chemat pre noi prin slavă și prin fapta bună;
4Prin care cele scumpe și mari făgăduințe s’au dăruit nouă; ca prin acestea să vă faceți părtași dumnezeeștei firi, fugind de stricăciunea poftei cei din lume.
5Și întru aceasta singură, toată nevoința puind, sporiți întru credința voastră fapta bună; iar întru fapta bună, cunoștința;
6Iar întru cunoștință, înfrânarea; iar întru înfrânare, răbdarea; iar întru răbdare, bunacredință;
7Iar întru buna credință, iubirea de frați, iar întru iubirea de frați, dragostea.
8Că acestea întru voi fiind și înmulțindu-se, nu deșerți nici fără de roadă vor face pre voi spre cunoștința Domnului nostru Iisus Hristos.
9Că cel ce nu are acestea, orb este, nevăzând departe, uitare luând de curăția păcatelor sale celor de demult.
10Pentru aceea fraților, mai vârtos nevoiți-vă ca să faceți adeverită chemarea și alegerea voastră, că acestea făcând nu veți greșì niciodată.
11Că așà din destul se va dà vouă intrarea întru veșnica împărăție a Domnului nostru și Mântuitorului Iisus Hristos,
12Pentru aceea nu mă voiu lenevì a vă aduce aminte vouă pururea de acestea, măcar că și știți și sunteți întăriți întru adevărul acesta.
13Însă mi se pare a fi cu dreptul, până când sunt într’acest trup, a vă deșteptà pre voi cu aducerea aminte.
14Știind că fără de zăbavă este lepădarea trupului meu, precum și Domnul nostru Iisus Hristos mi-au arătat mie.
15Iar mă voiu nevoì și pururea a vă aveà pre voi după ieșirea mea, ca să faceți pomenire de acestea.
16Că nu urmând basnelor celor meșteșugite, am spus vouă puterea și venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci singuri văzători fiind slavei aceluia.
17Că au luat dela Dumnezeu Tatăl cinste și slavă, glas ca acesta venind către dânsul dela slava cea cu mare cuviință. Acesta este Fiul meu cel iubit întru carele bine am voit.
18Și acest glas noi l-am auzit din cer pogorându-se, fiind cu dânsul în muntele cel sfânt.
19Și avem mai adevărat cuvântul cel prorocesc; la care bine faceți luând aminte, ca la o lumină ce strălucește în loc întunecos, până ce ziua va luminà și luceafărul va răsărì întru inimile voastre;
20Aceasta mai întâiu știind, că toată prorocia scripturei cu a sa deslegare nu se face,
21Pentrucă nu prin voea oamenilor s’a făcut cândvà prorocie, ci purtându-se de Duhul Sfânt au grăit oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.