Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

2 Regi 1

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Și s’a răsvrătit Moav întru Israil după ce a murit Ahaav.
2Și a căzut Ohozia prin gratiea cea din foișorul lui cel din Samaria, și s’a bolnăvit, și a trimis soli, și a zis către ei: mergeți și întrebați pre Beelzebut dumnezeul Acaronului, oare mai sculà-mă-voiu din boala mea aceasta? Și au mers să-l întrebe pre el.
3Iar îngerul Domnului a grăit către Ilie Tesviteanul, zicând: scoală-te și mergi înaintea solilor lui Ohozia împăratul Samariei, și să grăești către ei: au pentrucă nu este Dumnezeu în Israil mergeți voi să întrebați pre Beelzebut dumnezeul Acaronului? Ci nu așà.
4Că acestea zice Domnul: de pe patul pre care te-ai suit, nu te vei pogorî, că cu moarte vei murì; și a mers Ilie, și a grăit lor;
5Și s’au întors solii la el, și a zis către ei: de ce v’ați întors? Iar ei au zis către el:
6Un om a ieșit înaintea noastră, și a zis către noi: mergeți și vă întoarceți la împăratul cel ce v’a trimis pre voi, și ziceți către el: acestea zice Domnul: au pentrucă nu este Dumnezeu în Israil mergi tu a întrebà pre Beelzebut dumnezeul Acaronului? Nu așà, de pre patul pre care te-ai suit, nu te vei pogorî, că cu moarte vei murì; și întorcându-se au spus împăratului ce le-a grăit Ilie.
7Și le-a zis lor împăratul: cum erà chipul omului care v’a ieșit vouă înainte și a grăit către voi cuvintele acestea?
8Iar ei au zis către dânsul: om păros erà și cu curea încins mijlocul lui, și a zis: Ilie Tesviteanul este acela.
9Și a trimis la el pre un căpitan, care erà preste cincizeci de oameni, cu cei cincizeci de oameni ai lui, și s’au dus, și au venit la el, și iată Ilie ședeà pre vârful muntelui, și a grăit căpitanul către el, și a zis: omule al lui Dumnezeu, împăratul te-a chemat, pogoară-te.
10Și a răspuns Ilie și a zis către căpitan: de sunt eu omul lui Dumnezeu, să se pogoare foc din cer și să te arză pre tine și pre cei cincizeci ai tăi; și s’a pogorît foc din cer, și l-a ars pre el și pre cei cincizeci ai lui.
11Și a adaos împăratul, și a trimis la el pre alt căpitan și pre cei cincizeci ai lui, și s’au suit, și a grăit căpitanul către el, și a zis: omule al lui Dumnezeu, acestea zice împăratul: curând te pogoară.
12Și a răspuns Ilie și a grăit către el și a zis: de sunt eu omul lui Dumnezeu, să se pogoare foc din cer, și să te arză pre tine și pre cei cincizeci ai tăi, și s’a pogorît foc din cer, și l-a ars pre el și pre cei cincizeci ai lui.
13Și a adaos împăratul încă a trimite un căpitan și cincizeci de oameni ai lui, și a venit al treilea căpitan la el, și a îngenunchiat înaintea lui Ilie, și s’a rugat lui, și a grăit către el, și a zis: omule al lui Dumnezeu caută cu ochi milostivi la sufletul meu și sufletele robilor tăi acestor cincizeci.
14Iată s’a pogorît foc din cer, și a ars pre cei doi căpitani dintâiu și pre cei cincizeci ai lor, și acum caută cu ochi milostivi spre sufletele robilor tăi.
15Și a grăit îngerul Domnului către Ilie, și a zis: pogoară-te cu el, nu te teme de fața lor, și s’a sculat Ilie, și s’a pogorît cu el la împăratul.
16Și a grăit către el, și a zis: acestea zice Domnul: de ceai trimis soli să întrebe pre Beelzebut dumnezeul Acaronului, ca și cum n’ar fi Dumnezeu în Israil să întrebi cuvântul lui, pentru aceea de pre patul pre care te-ai suit nu te vei pogorî, că cu moarte vei murì.
17Și a murit după cuvântul Domnului, care a grăit Ilie; și a împărățit Ioram fratele lui Ohozia în locul lui, că Ohozia nu aveà fecior, în anul al doilea al lui Ioram feciorul lui Iosafat împăratul Iudei.
18Iar celelalte întâmplări ale lui Ohozia câte a făcut, au nu iată acestea scrise sunt în cartea cuvintelor anilor împăraților lui Israil?
19Și Ioram feciorul lui Ahaav a împărățit preste Israil în Samaria doisprezece ani, în anul al optsprezecelea al împărăției lui Iosafat împăratul Iudei, și a făcut rele înaintea Domnului, însă nu ca frații lui, nici ca muma sa.
20Și a depărtat stâlpii lui Vaal, carii i-a făcut tatăl său, și i-a sdrobit însă de păcatele casei lui Ierovoam feciorul lui Navat, care a făcut pre Israil a păcătuì, s’a lipit, nu s’a depărtat de ele, și s’a mânieat cu iuțime Domnul pre casa lui Ahaav.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.