Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

1 Corinteni 6

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Au doară îndrăznește cinevà din voi, având vre-o pâră împrotiva altuia a se judecà la cei nedrepți și nu la cei sfinți?
2Au nu știți că sfinții vor să judece lumea? Și de se va judecà lumea prin voi, nevrednici sunteți de judecăți mai mici?
3Au nu știți că pre îngeri vom să judecăm? Cu cât mai vârtos cele lumești?
4Deci de aveți judecăți lumești, pre cei nebăgați în seamă întru adunare să’i puneți să judece.
5Și aceasta ca să vă rușinați zic vouă. Așà, nu este între voi înțelept nici unul, care să poată judecà între fratele său?
6Ci frate cu frate se judecă și aceasta la necredincioși.
7Deci dar cu adevărat păcat este vouă, căci judecăți aveți între voi. Pentruce mai bine nu suferiți strâmbătatea? Pentruce mai bine nu răbdați paguba?
8Ci voi înșivă faceți strâmbătate, și aduceți pagubă, și mai vârtos fraților.
9Au nu știți că nedrepții împărăția lui Dumnezeu nu o vor moștenì? Nu vă înșelați; nici curvarii, nici slujitorii idolilor, nici preacurvarii, nici malachii, nici sodomnenii,
10Nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici ocărâtorii, nici răpitorii, împărăția lui Dumnezeu nu o vor moștenì.
11Și acestea unii ați fost; ci v’ați spălat, ci v’ați sfințit, ci v’ați îndreptat întru numele Domnului Iisus și întru Duhul Dumnezeului nostru.
12Toate îmi sunt slobode, dar nu toate îmi sunt de folos; toate îmi sunt slobode, ci eu nu voiu să fiu biruit de cevà.
13Bucatele pântecelui și pântecele bucatelor; iar Dumnezeu și pre acela și pre acelea va stricà. Iar trupul nu curviei, ci Domnului; și Domnul trupului.
14Iar Dumnezeu și pre Domnul l-au sculat, și pre noi ne va sculà cu puterea sa.
15Dar nu știți că trupurile voastre sunt mădulările lui Hristos? Deci dar pre mădulările lui Hristos le voiu face mădulări ale curviei? Să nu fie.
16Au nu știți că cel ce se lipește de curvă un trup este? Că vor fi, zice, amândoi un trup.
17Iar cel ce se lipește de Domnul, un duh este.
18Fugiți de curvie. Că tot păcatul care va face omul, afară de trup este; iar cel ce curvește, într’al său trup păcătuește.
19Au nu știți că trupul vostru este locaș Duhului Sfânt ce locuește întru voi, pre carele aveți dela Dumnezeu, și nu sunteți ai voștri?
20Că sunteți cumpărați cu preț; proslăviți dar pre Dumnezeu în trupul vostru și întru duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.