1De aș grăì în limbile omenești și îngerești, iar dragoste nu am, făcutu-m’am aramă sunătoare și chimval răsunător.
2Și de aș aveà prorocie, și de aș ștì toate tainele și toată știința; și de aș avea toată credința, cât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3Și de aș împărțì toată avuția mea, și de aș dà trupul meu să’l arză, și dragoste nu am, nici un folos nu’mi este.
4Dragostea îndelung rabdă, se milostivește; dragostea nu pismuește, dragostea nu se semețește, nu se trufește.
5Nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se întărâtă, nu gândește răul;
6Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr;
7Toate le sufere, toate le crede, toate le nădăjduește, toate le rabdă.
8Dragostea niciodată nu cade; și ori prorociile de vor lipsì; ori limbile de vor încetà; ori cunoștința de se va stricà.
9Pentrucă din parte cunoaștem, și din parte prorocim.
10Iar când va venì cea desăvârșit, atunci cea din parte se va stricà.
11Când eram prunc, ca un prunc grăiam, ca un prunc cugetam, ca un prunc gândiam; iar dacă m’am făcut bărbat, am lepădat cele pruncești.
12Că vedem acum ca prin oglindă în ghicitură; iar atunci față către față; acum cunosc din parte; iar atunci voiu cunoaște precum și cunoscut sunt.
13Și acum rămâne credința, nădejdea, dragostea, aceste trei; iar mai mare decât acestea este dragostea.