Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

1 Cronici 19

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Și a fost după acestea a murit Naas împăratul fiilor lui Amon, și a împărățit Anan fiul lui în locul lui.
2Și a zis David: face-voiu milă cu Anan feciorul lui Naas, precum a făcut tatăl lui cu mine milă, și a trimis David soli, ca să-l mângâe pre el pentru moartea tatălui său, și au venit slugile lui David în pământul fiilor lui Amon la Anan, ca să-l mângâe pre el.
3Și au zis boierii fiilor lui Amon către Anan: au doar pentrucă cinstește David pre tatăl tău, a trimis să te mângâe? Au nu pentru ca să cerce cetatea, și să iscodească pământul au venit slugile lui la tine?
4Și a prins Anan pre slugile lui David, și i-a ras pre dânșii și a tăiat hainele lor jumătate până la brâu, și i-a slobozit pre ei.
5Și au venit să spuie lui David de oameni; și a trimis David înaintea lor, că erau oamenii batjocoriți foarte, și le-a zis împăratul: ședeți în Ierihon până vor crește barbele voastre, și apoi vă veți întoarce.
6Și au văzut fiii lui Amon, că s’a rușinat poporul lui David, și a trimis Anan, și fiii lui Amon o mie de talanți de argint, ca să le năimească lor din Siria Mesopotamiei și din Siria Maaha și din Suva care și călăreți.
7Și ș’a năimit treizeci și două de mii de care și pre împăratul din Maaha și pre poporul lui, și a venit și a tăbărît în preajma Midavei; și fiii lui Amon s’au adunat din cetățile lor, și au venit ca să se bată.
8Și a auzit David, și a trimis pre Ioav și toată oastea celor tari.
9Și au ieșit fiii lui Amon, și s’au rânduit la răsboiu lângă poarta cetății, și împărații cari au venit au tăbărît deosebi în câmp.
10Și văzând Ioav, că sunt în față unii cu alții, ca să deà răsboiu asupra sa dinainte și dinapoi, a ales din toți voinicii lui Israil, și s’au rânduit împrotiva Sirienilor.
11Și celalt popor l-a dat pre mâna lui Avesa fratele său, și s’au rânduit în protiva fiilor lui Amon.
12Și a zis: de mă vor învinge Sirienii, vei fì mie ajutor, iar de te vor învinge pre tine fiii lui Amon, te voiu ajutà eu.
13Îmbărbătează-te și să ne întărim, pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru, și Domnul ce este bun întru ochii lui va face.
14Și s’a rânduit Ioav și tot poporul lui cu el împrotiva Sirienilor la răsboiu, și a fugit de către dânșii.
15Și fiii lui Amon văzând că au fugit Sirienii, au fugit și ei dela fața lui Avesai și dela fața lui Ioav fratele lui, și au venit în cetate, și a venit Ioav în Ierusalim.
16Și văzând Sirienii că i-a biruit pre ei Israil, a trimis soli, și a adus pre Sirienii cei dincolo de rîu, și Șofat mai marele oștirei lui Adraazar erà povățuitor înaintea lor.
17Și s’a spus lui David, și a adunat David pre tot Israilul, și a trecut Iordanul, și a venit asupra lor și s’a rânduit asupra lor, și a statut David în preajma Sirienilor la răsboiu, și i-a bătut pre ei.
18Și au fugit Sirienii dela fața lui Israil, și a sdrobit David din Sirieni șapte mii de care și patruzeci de mii de pedestri, și pre Sofat mai marele puterii l-a ucis.
19Și văzând slugile lui Adraazar, că au căzut dinaintea feții lui Israil, a făcut cu David pace, și i-a slujit lui, și n’au vrut Sirienii să ajute mai mult fiilor lui Amon.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.